În multe localități din țară, membrii Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală Solidaritatea au oprit lucrul cu publicul timp de 2 ore, între orele 8:00 și 10:00.
Greva sindicaliștilor de la Solidaritatea
De asemenea, între 9:00 și 10:00, a avut loc un miting de protest în fața Ministerului Finanțelor. Angajații au protestat împotriva măsurilor propuse de guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare și cer păstrarea locurilor de muncă.
[eadvert]
„Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reușit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile și un statut propriu”, spune Dorin Modure, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”
Totuși, aceste greve au fost ținute doar în câteva orașe din țară, cum ar fi București, Cluj sau Pitești. Potrivit cluj24.ro, la în curtea Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj s-au strâns peste 100 de persoane care au oprit munca pentru 2 ore.
FOTO: CLUJ24.RO
Sed Lex Finanțe amână greva
„După întâlnirea de azi de la Ministerul Finanțelor, la care conducerea ministerului, conform celor convenite prin Procesul verbal încheiat urmare a protestelor spontane declanșate săptămâna trecută, ne-a prezentat proiectul Ordonanței de urgență privind egalizarea veniturilor salariale la nivelul maxim pentru funcții similare, proiect care va intra în procedura de avizare, urmând a fi înaintat Guvernului spre aprobare, Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe, reunit în ședința extraordinară a luat hotărârea de a amâna acțiunile de protest programate pe 22 și 24 august 2023 pentru o dată ulterioară, care va fi stabilită în funcție de respectarea angajamentelor asumate pentru soluționarea revendicărilor noastre, respectiv: păstrarea locurilor de muncă, egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional și gradație în cadrul sistemului fiscal și introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale ”finanțe” și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate“, au anunțat membrii Sindicatului Sed Lex.
FOTO: FACEBOOK
Potrivit sindicaliștilor, termenul de 21 august a fost respectat, ordonanța a fost redactată și prezentată, urmând să intre în prima lectură în prima ședința de guvern, după cum a declarat, luni seara, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
„Din experiență, considerăm că e bine ca acest document să nu apară în spațiul public, pentru a evita discuțiile și atacurile inutile. Pe cale de consecință, amânarea acțiunilor de protest era singura opțiune corectă atât pentru a respecta termenii înțelegerii cu Ministerul Finanțelor dar și pentru a ne păstra energia într-o eventuală confruntare cu Guvernul în următoarea perioadă“, mai spun angajații din Finanțe.
Vă reamintim că la începutul lunii august, angajații din Finanțe au organizat proteste spontane la mai multe instituții din țară, inclusiv în Oradea, pe motiv că măsurile propuse de Executiv ar afecta peste 20 de mii de angajați din sistem.
Trimite articolul
XSper ca printre ăia 200000 de bugetari pe care vrea guvernul sa lichideze,sper ca și pe ăstea de la finanțe o sa afecteze măcar 50 % dintre ei.fiindca oricum toți dar toți freacă menta pe la serviciu!!!
Sper sa puna pe liber macar jumate din ei sa mearga in privat unde isi iau un amarat de salar si nu primesc nici un fel de vaucere si stau 8 ore minim in treaba.
-
Angajatii Fabricii Guvernamentale de dat amenzi firmelor private pe care le si desconsidera, ei se revolta !!
Nu sunt multumiti ptr.ca nu mai pot lua spaga ca acum 15 – 20 de ani in urma controalelor neanunțate.
Si nu le ajung veniturile, domnule !!
Daca nu mai pot grebla spaga, ca s-au schimbat timpurile, atunci sa isi dubleze salariile cu tot felul de sporiri, nu ?
Spor de zambet, spor de conditii grele in birouri umbroase si cu aer conditionat, spor de intoarcere din concediu, spor de stres, spor de calculator, spor, spor, spor……
Si acum devin agitati.
Nu mai sunt siguri pe restul total de plata, acela din finalul lunii, cuprins intre 5000 si 10.000 de lei in mana, in funcție de postul.ocupat.
Mergeti va rog, acolo unde a plecat zăpada de pe bună-mea!
Ca ea e ingropată din 1985 !