Potrivit informaţiilor primite de la Vasile Farc, purtătorul de cuvând al Finantelor bihorene, până în prezent, doar 227 de operatori economici au depus dosarele complete pentru transmiterea declaratiilor online.
„Au fost depuse 227 de dosare pentru obţinerea certificatelor digitale, din 501 contribuabili mijlocii câţi sunt în Bihor. Pentru cei 704 contribuabili mari şi punctele de lucru ale contribuabililor mijlocii din alte judeţe, certificatul digital este obţinut de firma mamă”, a precizat Vasile Farc.
Acesta a adăugat că din informaţiile obţinute de la agenţii economici, sunt probleme la nivelul celor trei firme care sunt autorizate pentru eliberarea certificatului digital. „Probabil timpul fizic pentru eliberarea certificatelor este prea scurt. Sunt agenţi care au depus documentele, dar vor primi certificatul digital de abia în 25 sau chiar după”, a concluzionat Vasile Farc. Începând cu luna octombrie, declaraţiile fiscale se depun online de către contribuabilii mari şi mijlocii. Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor este 25 noiembrie.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!