Un tânăr de 26 de ani din Marghita, Ciprian Temeşi, se regăseşte într-o situaţie aparent fără soluţie. În urma unui accident petrecut acum aproape un an el a rămas să îşi plătească spitalizarea şi reparaţiile la propria maşină deoarece vinovatul avea asigurare falsa.
„În 28 mai am avut un accident la ieşirea din Marghita. Eu depăşeam o maşină în apropierea unei spălătorii, iar când am ajuns în paralel cu cealaltă maşină şoferul a virat stânga fără să se asigure. A venit poliţia şi a făcut cercetările specifice şi m-a declarat nevinovat”, îşi spune povestea Temeşi Ciprian.
Costuri imense
Marghiteanul a primit de la celălalt şofer poliţa de asigurare care era făcută în Marea Britanie, dar la solicitarea de despăgubire a primit un răspuns cât se poate de neaşteptat. „Reprezentanţii firmei la care era asigurarea mi-au transmis că nu există o astfel de poliţă şi că hârtia pe care o am eu este un fals”, spune Temeşi.
Tânărul a reuşit să îşi acopere costurile de spitalizare, el suferind fractură de şold şi a necesitat 25 de zile de spitalizare, cu ajutorul firmei la care este angajat, dar rămân costurile pentru repararea maşinii care se ridică la peste 40.000 de lei. Bărbatul susţine că singura sa şansă este să îşi recupereze banii prin instanţă, dar pentru aceasta are nevoie de expertiza tehnică a poliţiei care se face la Timişoara şi care nu a fost făcută. În aşteptarea acestui document Temeşi Ciprian consultă avocaţi pentru găsirea unei soluţii.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!