„Accidentul a avut loc pe DN75 la intrarea din localitatea Câmpani dinspre Ștei. Au fost implicate două autoturisme” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
„La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul stației Ștei cu ambulanța SMURD a subunității și o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent colonel Camelia Roșca.
Cele trei persoane rănite au fost evaluate și asistate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la UPU a Spitalului Județean Oradea.
Una dintre victime a fost transportată cu elicopterul SMURD.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!