În dimineața zilei de luni, 13 februarie, pompierii orădeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe strada Clujului, în care au fost implicate 19 persoane aflate în două autoturisme și un microbuz.
„Apelul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.40, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2. echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
În urma evaluărilor stării persoanelor implicate în eveniment, 15 dintre acestea au fost transportate la spital, cinci având o stare mai gravă și ceilalți zece prezentând răni ușoare. În cazul unuia dintre victime, s-a impus intervenția echipajului de descarcerare, iar celelalte 4 persoane au refuzat să fie transportate la spital.
[eadvert]
„Traficul rutier nu este blocat, se desfășoară pe o bandă, din cele două de pe sensul de mers.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!