Cea de-a treia şedinţă de consultaţii oftalmologice şi acordarea de ochelari gratuiţi s-a derulat, sâmbăta trecută, la Şcoala Gimnazială nr. 3 din satul Tăut din comuna Batăr.
„Primele două etape au fost organizate la Căminul Felix din Sânmartin şi la Căminul de bătrâni susţinut de Fundaţia Consistoria. La cea de-a treia etapă – cea din satul Tăut, i-am avut parteneri pe cei din Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară, condusă de prof. Flavius Ioan Todoran”, a spus Daniel Vlad, preşedintele Rotary Club Oradea.
La acţiune au participat câţiva specialişti oftalmologi: Oana Bungău şi Marcel Bungău (Vladi Optic), dar şi Cosmin Vornicu. Pe parcursul celor cinci ore cât a durat acţiunea, 71 de persoane au fost consultate. La 49 dintre acestea li s-au acordat pe loc ochelarii corespunzători, iar celorlalţi li s-au prescris reţete care vor fi executate de Clubul Rotary Oradea şi vor înmânate ulterior.
„Pentru cinci persoane, care au fost depistate că suferă de cataractă, vom asigura din resurse proprii operaţia necesară”, a mai spus Daniel Vlad. Potrivit lui, pentru 32 de persoane, care din cauza timpului limitat nu au ajuns să fie consultate sâmbătă, s-a hotărât consultarea lor la Oradea, transportul fiind asigurat cu sprijinul Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Tăut şi a Primăriei Batăr.
Citiți principiile noastre de moderare aici!