Nemulţumiţi de faptul că elementele din plastic cu care se amenajează sensurile giratorii şi insulele rutiere sunt rupte în urma lovirii repetate de şoferi, cei din Serviciul Urmărire Lucrări din cadrul Direcţiei Tehnice au avut ideea de a umple aceste amenajări cu piatra cubică scoasă din vecinătatea Gării Velenţa, unde se lucrează la modernizarea zonei.
„Când virează prea strâns în sensul giratoriu sau lângă insulele rutiere, în loc să rupă elementele din care sunt construite acestea, maşina loveşte cu roata marginea pietrei cubice”, spune Leontin Pătcaş, cel care a ghicit soluţia aplicată acum în Ioşia, la sensul giratoriu dintre străzile Vladimirescu, Oneştilor şi Lăpuşului. Funcţionalitatea soluţiei se va dovedi în timp, însă câştigul estetic este uşor de constatat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!