Începând cu noul an școlar 2023-2024 ei au o nouă grădiniță, ultramodernă, spațioasă, luminoasă, dotată conform celor mai riguroase și profesioniste norme europene privind învățământul preșcolar. Grădinița are 4 grupe de program prelungit.
[eadvert]
Noua grădiniță își va deschide oficial porțile luni, 11 septembrie, în prima zi de școală.
Pentru construcția noii unități de învățământ, administrația locală a accesat fonduri europene, finanțarea – în valoare de 500.000 euro – fiind asigurată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, și-a exprimat bucuria că, începând cu acest an școlar, părinții din localitate își pot aduce copiii la o grădiniță modernă, o grădiniță de poveste, construită și amenajată după modelul instituțiilor similare din țările europene.
Grădinița este spațioasă, primitoare, un loc unde cei mici cor veni cu mare bucurie în fiecare zi, să se joace, să învețe prin joc lucruri frumoase și interesante și să lege prietenii valoroase la cele mai fragede vârste.
„Imobilul, situat pe strada Ioan Slavici, nr.20 din localitatea Sânmartin, este alcătuit din parter și etaj, dispune de patru săli de grupă, fiecare fiind dotată cu videoproiector, tablă interactivă Smart și instalație de sonorizare. Fiecare grupă are propriul vestiar și grup sanitar cu dușuri. Imobilul dispune, de asemenea, de o sală multifuncțională și spații administrative.
Special pentru cei mici a fost amenajat și un loc de joacă. Pentru protecția copiilor, au fost montate sisteme de supraveghere video și de alarmare în caz de efracție, precum și un videointerfon. Noua unitate de învățământ dispune de 19 locuri de parcare. Mult succes în noul an școlar tuturor copiilor și dascălilor din comuna Sânmartin.
„Luni, între orele 10:30 și 11:30 va putea fi vizitată și vă îndrumăm să faceți lucrul acesta pentru că noi spunem că e cea mai frumoasă grădiniță. La ora 11:30, grădinița va fi predată cadrelor didactice și copilașilor.
Vreau să mulțumesc pentru această realizare, constructorului S.C. Wys Sipos SRL., doamnei Corina Sturz, care s-a ocupat de toată partea de design, producătorilor de mobilă Saramob Design, Adi & Balog S.R.L. și colegilor mei din primărie care au muncit la acest proiect, finanțat din fonduri europene, precum și conducerii școlii și cadrelor didactice”, notează primarul Cristian Laza.
Trimite articolul
XFelicitari dlui Laza! Il sustin pentru primaria Oradea!
….. normal cu mina la intins , traiasca fondurile europene …. Ce harnici si mindri suntem noi pe banii altora!!!
Apreciez ca nu ati pus poze cu personalitatile participante venite pentru poze. Respect!