Amenajarea unei grădini publice în mijlocul Cartierului Europa, cu exproprierea a aproximativ jumătate din terenul necesar, stârnește scandal. Proprietarii deposesați de muncipalitate susțin că demersul este un abuz, pentru că „pe aceste terenuri private a fost demarat un proiect imobiliar care respectă toate prevederile urbanistice generale si zonale ale Municipiului Oradea”, a transmis către Jurnal bihorean Margareta Lele, proprietara unei porțiuni de teren expropriat.
În plenul deliberativului local, proiectul de amenajare a Grădinii publice din Cartierul Europa a fost votat favorabil doar de majoritatea liberală. Liderul grupului social-democrat a contestat proiectul executivului local, spuând că demersul „poate părea un abuz de putere”.
Adrian Madar a contestat inițiativa municipalității de a amenaja spațiul verde din cartier pe un teren mai mare decât cel deținut de municipalitate, prin exproprierea în valoare de „grosso modo 2 milioane lei”.
„Utilizarea exproprierilor poate părea un abuz de putere din patrea primăriei. Unul dintre proprietarii expropriați ar avea o solicitare pentru o dezvoltare urbanistică, ar fi în instanță cu Primăria pentru aceasta, e un semn de întrebare aici”, a declarat el, observând că e păguboasă „practica de a interveni în timpul unor acțiuni în inbstanță”.
În replică, primarul Florin Birta a admis că Primăria a refuzat să aprobe un plan urbanistic zonal pentru încă o dezvoltare imobiliară în Cartierul Europa, cu argumentul că „încă 3600 mp construit ar fi aglomerat zona în plus. Vă promit că atunci când voi avea întâlnirea cu orădenii din zonă vă voi invita”, a încheiat edilul.
Proiectul promovat cu votul PNL se referă la amenajarea unei „grădini publice” pe 8.000 de mp din Cartierul Europa, în contul a peste 4,6 milioane lei, din care 2,5 milioane e costul amenajării și diferența acoperă exproprierea terenului în suprafață de 3.500 mp.
Nemulțumiți de intervenția municipalității, expropriații amenință cu instanța. Margareta Lele, proprietară a unei parcele expropriate, ne-a transmis că, pentru terenul din Europa a fost demarat, încă din 2020 un plan urbanistic zonal pentru construirea de case și spații comerciale, așa cum prevede PUG-ul:
„În perioada în care a fost prezentat consultării populației, nu au fost constatate obiecțiuni sau sugestii cu privire la dezvoltarea acestui proiect. Ca urmare, a fost depus acest proiect pentru finalizare în decembrie 2020 iar actualul primar a blocat acest dosar dosindu-l într-un colțișor. În momentul de față avem în instanță dosarul cu nr. 4723/111/2021 iar Primăria se grăbește să ne dea un răspuns dupa o perioadă de 16 luni. Dar nu cel așteptat de noi. Ci apeland la un mare abuz.”
Termenul de pronunțare în acest proces este 18 mai.
În opinia sa, prin această investiție primarul doar își rezolvă o promisiune electorală: „în campania electorală din 2020, dl. Florin Birta a promis unui grup de locatari că le va construi un parc în Cartierul Europa. Zis și făcut. După ce a ajuns primar s-a pus pe fapte mari. Adică să cheltuie 1 milion de euro din banii publici pentru a construi parcuri pe terenurile private destinate construcțiilor de case”.
[eadvert]