Reuniunea a avut loc în baza prevederilor Protocolului Comisiei hidrotehnice româno-ungare semnat la Nyregyhaza, Ungaria, în aprilie 2015 Acest Protocol se aplică pentru râurile: Tur, Someş, Crasna, Barcău, Ier, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb şi Mureş.
Pe ordinea de zi a sesiunii au fost incluse problemele privind colaborarea bilaterală în domeniul gospodăririi apelor. Astfel a fost examinat, de ambele părţi, felul în care s-a realizat transmiterea reciprocă a datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice între România şi Ungaria. De asemenea, experţii au cosntatat că măsurătorile comune de debite s-au încadrat în valorile admise, cu alte cuvinte metoda folosită de partea română este compatibilă cu metoda folosită de partea maghiară. În urma discuţiilor s-a propus ca frecvenţa de determinare a indicatorilor de calitate a apei să fie de două probe pe an pentru forajele de adâncime mai mică de 50 m şi de o probă pe an pentru cele cu adâncime mai mare de 50m.
„În luna octombrie s-au efectuat prelevări de apă şi măsurători de debite comune româno-ungare pe canal la podul de pe ruta Salonta-Méhkerék. Analizele sunt in derulare atât în laboratorul din Gyula (Ungaria) cât şi în laboratorul din cadrul A.B.A Crişuri urmând ca rezultatele să fie prezentate la următoarea sesiune de lucru”, a precizat Dorel Dume, directorul ABA Crişuri.
Delegaţia României a fost condusă de Cristian Ban, director de departament în cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, iar delegaţia maghiară a fost condusă de Szabó János, director tehnic în cadrul Direcţiei de Ape Gyula.
Subcomisia se întâlneşte anual, o dată pe teritoriul României, iar în următorul an pe teritoriul Ungariei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!