Această lună a sărbătorilor a început şi pentru noi cu o binecuvântată mireasmă de renaştere şi bucurie.
La 1 aprilie, ziua patronului nostru spiritual, Colegiul Naţional „O. Goga” a sărbătorit un an de fuziune a învăţământului românesc integrat. Un an de când cele două instituţii marghitene de tradiţie (Şcoala Generală şi Colegiul Naţional „O. Goga”) s-au unit pentru a furniza un program educaţional mai puternic, mai unitar, mai performant, un an de acomodare dar şi unul de realizări şi mari împliniri. Credinţa noastră împletită cu experienţa şi înţelepciunea dascălilor implicaţi în sistem ne dă curajul să spunem că deşi tineri, suntem ambiţioşi, curajoşi şi puternici. Prin urmare, săptămâna trecută, programul educaţional „Şcoala altfel” a coincis cu sărbătoarea noastră particulară – „Zilele şcolii” şi totodată, la fel cum ne-am obişnuit de şase ani încoace, cu una dintre campaniile promovate cu această ocazie de colegiul nostru – „Campania antiviolenţă”.
Programul propus de către conducerea instituţiei a fost unul complex, util, interesant şi interactiv, implicând în întregime efectivul de copii şi profesori. În prima zi am asistat la un program festiv început cu un „Te Deum”, oficiat de prelaţii oraşului nostru, continuat cu depunerea de coroane la statuia lui Octavian Goga, pe versurile imnului şcolii şi al ţării, intonat de elevii colegiului. Programul a continuat cu o marcantă întâlnire între elevi şi patru persoane private de libertate de la Penitenciarul Baia Mare, oameni care au acceptat să-şi transforme experienţa negativă de viaţă într-una educativă. Apoi domnul avocat Cristian Bălăneanu ne-a informat despre consecinţele penale pe care le pot avea actele de violenţă chiar şi asupra minorilor iar domnul doctor chirurg Sorin Tabacu ne-a prezentat, în termeni medicali, care pot fi urmările fiziologice ale unor manifestări de agresivitate fizică.
În celelalte zile, printr-o activitate circulară, fiecare clasă a participat la două zile de întreceri sportive, confruntări de fotbal şi handbal între echipele de băieţi şi fete ale claselor, sub îndrumarea catedrei de Educaţie fizică şi sport. Altă zi a fost dedicată activităţilor de igienizare şi ecologizare a „Parcului Goga”, unor activităţi de orientare turistică în domeniul Ocolului silvic din apropierea oraşului sau a vizionării unui spectacol de teatru – „Baltagul” – pus în scenă de actorii Teatrului de Stat Oradea.
Într-o altă zi, elevii au participat la „Marşul antiviolenţă”, desfăşurat pe străzile municipiului, sub atenta supraveghere a profesorilor coordonatori, a diriginţilor şi a forţelor de ordine. Aici, elevii au putut atrage atenţia cetăţenilor prin scandări, bannere, pancarte, baloane sau tricouri imprimate cu privire la necesitatea impetuoasă de a renunţa la violenţa din viaţa socială sau personală. După marş, elevii claselor de gimnaziu au vizionat un film educativ antiviolenţă, realizat de Poliţia română iar cei din clasele de liceu un film artistic tematic – „Human Traffiking”, despre realitatea violenţei umane dusă la extrem. După o săptămână de activităţi şi implicare intensă, putem trage câteva concluzii generale foarte optimiste: trebuie să remarcăm voioşia şi bucuria cu care am participat cu toţii la sărbătoare, apoi extinderea cunoştinţelor şi a experienţei de viaţă a elevilor prin informaţiile asimilate, prin întâlnirile remarcabile la care au luat parte. De asemenea este de salutat implicarea plenară a acestora în programul extracurricular oferit, în activităţile interactive, particularizate şi adaptate mediului social şi geografic în care trăim. Aşteptăm activ şi următoarea sărbătoare. Vivat academia!
Prof. Bota Cristian
Citiți principiile noastre de moderare aici!