Hala de carne din Piaţa Cetate este supraaglomerată în aceste zile dinainte de Crăciun. Toată lumea vrea să aibă pe masă de sărbători cele mai alese mâncăruri. Şi cum carnea de porc, în diferite preparate, este nelipsită de pe masa românilor de Crăciun, cea mai la îndemână soluţie este Hala de carne.
Preţuri şi produse
Clienţii se calcă pe picioare pentru a prinde o bucată de cârnat, de caltaboş, de tobă, de pulpă, de cotlet sau alte categorii de cărnuri. Măcelarii s-au pregătit din timp şi de abia mai fac faţă solicitărilor clienţilor. „Oamenii s-au obişnuit să cumpere de la noi pentru că avem produse de calitate, produse proaspete, pot să-şi aleagă bucata de carne pe care o doresc, iar preţurile sunt uşor negociabile”, ne-a declarat Nelu Cionca, unul dintre măcelarii din Hală.
Astfel, jambonul se vinde cu 13 lei kilogramul, kaizerul cu 14 lei, pulpa cu os 14 lei, iar pulpa fără os cu 16,5 lei/kilogram. Cotletul de porc costă 15,5 lei, capul de porc 7 – 8 lei/kilogram, în funcţie de calitate. Carnea pentru lucru se vinde cu 13 – 14 lei, costiţa cu 14,5 lei. Cine vrea o jumătate de carcasă va scoate din buzunar 12 lei/kilogram. Kilogramul de cârnat proaspăt este 16 – 17 lei.
Afumăturile sunt şi ele la mare căutare. Un kilogram de cârnat afumat se vinde la preţuri cuprinse între 20 şi 25 de lei, în funcţie de calitate. Şunca afumată costă 30 – 35 de lei/kilogramul, toba 17 lei/kilogramul, iar ciolanul afumat – 20 de lei/kilogramul.
Majoritatea clienţilor sunt mulţumiţi de calitatea mărfii şi preţurile practicate de comercianţi. „Îmi fac mereu cumpărăturile de la Hala de carne. Marfa este de calitate şi la preţuri bune. Ştiu ce cumpăr fiindcă îi cunosc pe producători, nu ca la magazin, unde nu pot să aleg”, a precizat Kincses Gyöngyi, una dintre clientele fidele ale Halei de carne.
Cui nu-i place carnea de porc, poate alege carne de vită sau de pasăre. Kilogramul de curcan se vindea la Piaţa Cetate cu 13 lei.
Cei care preferă porcul întreg, dacă nu l-au crescut în curte, vor soate din buzunar între 6,5 lei şi 7 lei pentru un kilogram de porc viu. Vor trebui să fie atenţi însă de unde cumpără, iar carnea trebuie dusă la analiză trichineloscopică.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!