Fostul antrenor de lupte libere, prof. Aurel Horgoş, şi-a lansat recent, în Sala Seminarului ortodox, două cărţi, una de poezii şi una intitulată „Fostele glorii sportivi din Bihor – lupte libere”. Dubla lansare de carte poartă girul moral al Cenaclului Literar „Barbu Ştefănescu Delavrancea” al Baroului Avocaţilor din Bihor. În deschidere, preşedintele Cenaclului, av. Paşcu Balaci, s-a declarat satisfăcut că autorul „a rămas acelaşi poet social, concentrat în primul rând pe mesaj şi mai puţin tributar esteticii”. Iar după mini-sceneta prezentată de soţia autorului, educatoarea Lucia Horgoş, Paşcu Balaci a apreciat că Cenaclul are resurse pentru a înfiripa şi o trupă de teatru.
Prezentă la toate lansările de carte ale lui Aurel Horgoş, doamna Mioriţa Săteanu de la Uniunea Femeilor Bihor le-a explicat invitaţilor în ce mod se îmbină performanţa sportivă şi educativă cu modelarea spiritului.
Cu antrenorul Italiei
Invitat special, antrenorul lotului naţional de lupte libere al Italiei, Dragoş Zuz, a subliniat că autorul cărţilor a fost şi un antrenor social. „În sala de lupte erau bine primiţi şi copii din familii cu dificultăţi. Pe mulţi i-a îndrumat la şcoală şi meserii, călăuzindu-i în viaţă. Acei copii care au reuşit să-şi croiască un viitor au fost adevăraţii campioni”, a subliniat Dragoş Zuz. Acesta i-a mulţumit autorului cărţilor şi pentru mâna pe care i-a întins-o când, după un accident sportiv, a trebuit să se retragă din activitatea sportivă. „Nu am mai fost bine văzut la lotul României când nu am mai putut aduce performanţe internaţionale. Dar a fost un câştig deosebit faptul că am putut să mă lansez în cariera de antrenor la LPS Bihorul alături de fostul meu antrenor Aurel Horgoş. Experienţa acumulată mi-a permis apoi să mă impun ca antrenor al lotului Italiei, cu care am obţinut medalii europene şi mondiale”, a mai spus fostul mare luptător Dragoş Zuz. Acesta a mai precizat că a ţinut să fie prezent la lansarea de carte chiar dacă şi-a amânat plecarea la un stagiu de pregătire în Canada, cu lotul Italiei, din care face parte şi unul din cei doi fii ai săi.
Autorul cărţilor a preferat să recite poeziile sale preferate, nu înainte de a-i mulţumi, pentru sprijinul moral, profesorului Blaga Mihoc, precum şi epigramiştilor Vidican şi Bărnuţiu pentru modul direct şi specific în care l-au primit în Cenaclul gazdă.
Momente artistice de suflet au oferit interpretele de muzică populară Elvira Lerinţiu şi Maria Matei.
În sală au fost prezenţi şi câţiva foşti multipli campioni naţionali de lupte libere, precum Octavian Ţenţ şi Ardelean Romeo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!