Mare bucurie în familia rectorului Universităţii Agora, Mişu Jean Manolescu. Duminică a fost creştinat cel mai tânăr membru al familiei, Giorgio Roberto. Petrecerea în cinstea evenimentului a avut loc la Hotelul Nufărul din Băile Felix.
Surpriza
Invitaţi de soi, la patru ace, atmosferă de poveste. Şi cei mai fericiţi bunici şi părinţi din lume. Acestea sunt secvenţele imortalizate pe peliculă la botezul lui Giorgio Roberto. La petrecere nu au lipsit, Spiderman, Batman, zâne, balerine şi nici claunul Igor, invitaţi special pentru cei mici. Fără doar şi poate însă, familia lui Giorgio şi-a surprins invitaţii cu un adevărat spectacol al ursitoarelor.
Trei tinere vesele, în rochii desprinse după tipare din poveste, cu baghete magice au năvălit în sală şi s-au îndreptat spre leagănul sărbătoritului. Texte rimate, coregrafie, costume, un adevărat spectacol, magic şi emoţionant, care reiterează tradiţiile dar cu amprentă modernă. Lui Giorgio i s-a urat sănătate, frumuseţe, dragoste, bani, drum bun în viaţă. Invitată specială la botez a fost prinţesa naiului Oana Lianu . Atmosfera a fost întreţinută de DJ-ul Lulu Cremeneanu. Părinţii spirituali ai lui Giorgio sunt medicii Marlen şi Petru Crişan.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!