Colecţia pret-a- porter toamnă-iarnă 2011-2012 a adus în prim-plan tonurile calde, vibrante de galben contopite cu blândeţea pământurilor de Siena, punctate de prezenţa roşului Burgund şi albului-ivoire. Catifeaua din mătase naturală completează cu discreţie căldura lânii şi strălucirea satenului ori a organzei. Leit-motivul colecţiei a fost căldura şi comfortul, senzaţia de bine şi optimism indusă de armonia cromatică dar şi prin atingerea delicată a ţesăturilor nobile. Aplicaţiile din dantelă decupată completează misterul inserţiilor din tulle nude aducând în acelaşi timp nota de feminitate şi rafinament caracteristice creaţiilor Gina Butiuc. Acurateţea croiului, având la bată tipare clasice pe care se înserează elemente originale, avangardiste, finisajele măiestrite, senzualitatea insinuantă sunt elemente ce conturează un stil ce promovează echilibrul şi bunul-simţ în vestimentaţie: stilul Gina Butiuc. Şi fiindcă negrul este considerat, probabil, cea mai constantă coordonată a tendinţelor în modă, designerul Gina Butiuc a mizat, din nou, pe negru. Cu avertismentul că negrul nu rezonează oricărui tip de personalitate, că trebuie să ştii să porţi negrul. Să nu-i alterezi puritatea, să mizezi pe magnetismul pe care-l emană concomitent cu senzaţia de distanţă. Să-i explorezi universul de semnificaţii subtile şi să-i descifrezi magia. Colecţia „Black : forward” vorbeşte despre forţă, protecţie, impenetrabilitate, eleganţă axiomatică, echilibru, rafinament asimilat celei mai înalte octave în registrul luxului. În cadrul prezentării organizate de Gina Butiuc a fost lansat un nou designer în lumea reflectoarelor: Victoria Cucu. Care a adus pe catwalk creaţii de-a dreptul remarcabile şi care, cu siguranţă, va avea un cuvânt de spus în fashion. Victoria este câştigătoarea campaniei „O şansă pentru UN designer” iniţiată de Gina Butiuc.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!