Prefectura Bihor a câştigat un proiect cu finanţare europeană, care are ca scop simplificarea procedurilor pentru obţinerea avizelor la proiectele europene. Mai exact, e vorba despre un ghişeu unic, înfiinţat la sediul Prefecturii din Parcul Traian, care va avea rolul de a obţine avizele necesare aplicanţilor pentru fondurile structurale. Acest birou li se adresează direct administraţiilor publice locale, instituţiilor deconcentrate precum şi celorlalte prefecturi din regiunea de Nord-Vest.
Practic, funcţionarul va veni la ghişeul unic, va depune documentaţia aferentă proiectului iar angajaţii ghişeului vor umbla să obţină avizele necesare de la instituţiile abilitate.
Ghişeul unic din Bihor e primul de acest gen din ţară. Se doreşte ca acest tip de ghişeu să fie extins la nivelul întregii regiuni Nord-Vest şi ulterior, peste tot în ţară.
Valoarea proiectului se ridică la 255.843 lei (fără TVA). 85% e finanţare nerambursabilă europeană, iar 15% e cofinanţarea românească. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.
Joi, Instituţia Prefectului judeţului Bihor a găzduit conferinţa de deschidere a proiectului. La eveniment au participat reprezentanţi ai prefecturilor din regiune (subprefecţi sau şefi servicii), primari (Adrian Domocoş – Beiuş, Zeno Ţipţer – Aleşd) sau reprezentanţi ai primăriilor bihorene, deputaţii Lakatos şi Merka precum şi directori ai instituţiilor deconcentrate.
În baza acordului de parteneriat cu prefecturile partenere, ghişeul unic pentru obţinerea avizelor necesare proiectelor europene, constituit în premieră la nivel naţional, va fi promovat ca model de bună practică în regiunea de Nord-Vest.
Bucureştiul ia grosul
Deşi directorul APIA Bihor, Traian Abrudan şi-a exprimat speranţa că ghişeul unic îi va deservi şi pe cei din mediul privat, speranţele sale au fost „tăiate” brusc de reprezentanta Prefecturii Bihor, Nicoleta Balaci, care a ţinut să precizeze că în ghidul solicitantului, UE a precizat că proiectul li se adresează doar instituţiilor publice.
Deputatul Lakatos Peter a prezentat un studiu din care reieşea că fondurile europene nu sunt repartizate pe regional proporţional cu populaţia din anumite zone. Astfel, din valoarea proiectelor europene câştigate până acum, 74,7% ar fi încasat Bucureştiul (rămân doar 29% dacă se scot din calcul ministerele), 13% Ardealul, 7,3% Muntenia şi 5% Moldova. Comentând aceste cifre, Lakatos a declarat că ar fi mai normal ca sumele să fie repartizate mai echitabil şi i-a îndemnat pe reprezentanţii instituţiilor aflaţi în sală să fie „mai buni decât alţii”.
Şi prefectul Gavrilă Ghilea a luat cuvântul, asigurându-i pe cei prezenţi în sală că proiectul va fi un succes. De asemenea, Ghilea a transmis că „cei care nu ştiu vor fi ajutaţi, iar cei care nu doresc vor fi obligaţi!”.
Ghişeul unic ar trebui să devină funcţional la primăvară.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!