Ghilea s-a prezentat la vot alături de soţie. Iată ce-a declarat Ghilea la ieşirea de la urne: „Am votat pentru un preşedinte serios şi care să îşi respecte promisiunile făcute românilor. De asemenea, am votat pentru un preşedinte care să recâştige credibilitatea externă a României, puternic afectată în ultimii doi ani şi jumătate”.
Deputatul PNL Florica Cherecheş a votat la secţia de votare nr. 131, amenajată în şcoala F. Schiller din Piaţa Cazărmii. Parlamentara a venit la urne însoţită de cel mai tânăr fiu al său. Tot acolo unde votase şi liderul PSD Bihor, Ioan Mang. Mesajul său a fost unul pentru un preşedinte „care să ne reprezinte cu cinste şi demnitate” şi care să transforme România într-o „ţară normală”, ce oferă oportunităţi tinerilor.
Cherecheş: „Sper din toată inima ca România să îşi aleagă un lider care să ne reprezinte cu cinste şi demnitate peste tot, în ţară şi în străinătate şi îmi doresc să trăiesc într-o ţară normală, în care fiecare om să fie respectat pentru ceea ce este, nu pentru statutul social pe care îl are. O ţară în care să fie suficiente oportunităţi pentru copiii noştri. Să nu trebuiască să se ducă nicăieri din ţară, în căutarea unei lumi mai bune. O ţară în care să domnească legea şi corectitudinea, pe care s-o iubim şi pe care să vrem să o construim în continuare”.
Deputata PNL a ţinut să le ofere cafea membrilor secţiei de votare. Florica Cherecheş a venit dotată cu o pungă în care avea un termos, din care le-a oferit cafea doritorilor, membri în secţia de votare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!