Ghilea crede că această măsură luată de Guvern nu va face decât să întârzie şi mai mult lucrările la tronsonul bihorean 3C Suplac – Borş. Mai mult, senatorul indică faptul că finalizarea tronsonului va costa mult mai mult decât ar fi costat dacă era dus până la capăt de Bechtel. O poziţie similară avusese, recent, şi deputatul UDMR Cseke Attila.
„Rezilierea contractului Bechtel dispusă de ministrul marilor proiecte ne-a costat daune de 37 de milioane euro plătite companiei americane. Conform propriilor declarații, ministrul Dan Şova a dispus rezilierea contractului invocând prețul prea mare al tronsonului din vestul ţării, care, dacă ar fi fost finalizat de Bechtel, ne-ar fi costat 250 de milioane de euro. Recent, Dan Şova a anunţat la Antena 1 că Guvernul va relua din 2014 lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău – Borș, care însă ne vor costa… 337 de milioane de euro”, declară Ghilea, precizând că la această sumă s-ar adăuga contravaloarea unui nou studiu de fezabilitate pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borș, dar și nota de plată pentru conservarea lucrărilor.
Cât despre eventuala concesiune a acestui tronson către un investitor privat, Ghilea spune că, de fapt, şi aceasta va presupune cheltuieli mari din partea Statului. Aceasta deoarece, spune el, actuala guvernare s-a angajat ca, după finalizarea autostrăzii, Guvernul să îi achite antreprenorului aşa-numite „plăţi de disponibilitate”. „Aceste plăți reprezintă sume achitate de stat investitorului, condiţionate – în cazul unei autostrăzi – de disponibilitatea acesteia, de numărul de accidente, de întreţinerea pe timp de iarnă. Astfel că, în funcţie de evaluările de trafic, această plată de disponibilitate poate varia între 50 de milioane de euro și 90 de milioane de euro pe an”, a mai transmis parlamentarul PDL, adăugând că fostul ministru PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, ar fi convins Comisia Europeană să finanţeze şi Autostrada Transilvania, din bugetul Uniunii 2014-2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!