Universitate Oradea a scos 500 de exemplare fiecare şi din Ghidul admiterii la studii universitare de licenţă şi de masterat. În cele din urmă materiale studentul găseşte detalii legate de fiecare specializare în parte, competenţele pe care le formează şi oportunităţile pe care le poate avea pe piaţa muncii.
Promovare
“Vom prezenta ghidurile şi la Ziua Porţilor Deschise care va avea loc la Universitate Oradea în zilele de 5 şi 6 mai. Marţi, între orele 14 şi 17, în faţa Aulei Magna a UO va fi prezentat ghidul admiterii pentru studiile de licenţă, în timp ce ghidul pentru masteranzi va fi prezentat miercuri între orele 10 şi 14. În fiecare facultate şi departament se va organiza Panoul Admiterii la care vor fi prezentate, prin afişare, informaţii privind structura facultăţii sau departamentului, cifra de şcolarizare pentru fiecare domeniu de licenţă, lista probelor etc. Ghidurile de admitere vor fi distribuite şi conducerii liceelor din Oradea, unde vor putea fi studiate de elevi”, a declarat Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al Universitate Oradea.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!