Cele două ghiduri, publicate pe site-ul Consiliului Județean Bihor, au fost întocmite de Ordinul Arhitecților din România și se referă la zonele de câmpie, dealurile și zonele montane din Crișana. Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Bihor, Bianca Firezar, regulile regăsite în cele două documentații nu sunt obligatorii, sunt doar „un îndrumar pentru cei care vor să construiască”.
[eadvert]
Cele două ghiduri de arhitectură se adresează locuitorilor satelor, administrației locale, investitorilor publici și privați, consultanților specializați în accesarea fondurilor europene și proiectanților, potrivit CJ Bihor. Ele pot fi utilizate atât de autoritățile publice, cât și de persoane private, pentru fundamentarea documentațiilor de urbanism. „Cele două documente cuprind un set de reguli ușor de aplicat, cu exemple clare de «AȘA DA» și «AȘA NU», pentru a facilita alegerea modelelor adecvate. Regulile se referă la amplasarea construcțiilor noi, amenajarea clădirilor existente, elemente de construcție, amenajarea spațiului public și recomandări privind performanța energetică”, a transmis CJ Bihor, printr-un comunicat de presă.
Reprezentanții CJ subliniază că pentru autorizarea construcțiilor se ține cont de Hotărârea de Guvern nr. 525 din 27 iunie 1996, republicată, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism. Articolul 32 din HG precizează: „Aspectul exterior al construcțiilor: (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei. (2) Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă”.
Cele două ghiduri pot fi consultate pe site-ul instituției, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Anunțuri.
Trimite articolul
XVeniți cu sugestii și indicații pentru zona rurală. Voi care distrugeți Oradea.
”AȘA NU: Clădire tradițională după intervenție: zidăria de cărămidă a fost
termoizolată la exterior cu plăci de polistiren expandat, sistem care nu mai
permite realizarea decorațiilor specifie arhitecturii din zonă şi formează
un înveliş impermeabil, lucru care conduce la condens şi, în timp, la apariția
mucegaiului (fi. 6). ” pag. 48
Dragilor tineri arhitecti oradeni, dragi autori acestei ghid, sunteti slab pregati din urmatoarele materii: fizica constructiilor, materiale de constructii si constructii civile. Igrasia (ascensiunea capilara) si condensul va aparea si la o constructie veche neizolata hidro si termic , insa prin rezolvarea acestor doua probleme prin detalii de executie nu are cum sa apara mucegai, este o mare greseala afirmatia ca o termoizolatie pe o zidarie veche va crea mucegai.
Decorurile pot fi refacute foarte usor si din polistiren, sau elementele de ipsos se pot monta si pe o zidarie termoziolata, dar fara a cunoaste detalii de executie de catre arhitect se nasc astfel de magarii.