Ghidul de construire pentru zona montană urmărește, potrivit inițiatorilor, crearea unui aspect unitar, prin obligarea celor care doresc să construiască unități de cazare și agrement, dar și case de locuit la munte, la respectarea unor reguli privind aspectul, materialele folosite, distanța dintre construcții, dar și culorile sau suprafețele minime pe care se poate construi.
Cooperare interjudețeană
Noul regulament a fost întocmit în colaborare cu județele Cluj și Alba. „Trebuie să existe o convergență a acestor documentații de urbanism, având în vedere vecinătatea zonelor turistice. Am discutat cu primăriile care urmează să aibă pe teritoriul lor zone care ar face obiectul acestui ghid. Ar urma ca până la finalul anului, în parteneriat cu cele 36 de primării, să pregătim documentații de urbanism care să devină reglementări locale, iar de anul viitor să avem reguli clare puse în aplicare”, spune Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Atenție sporită pentru slovacii din Șinteu
O atenție aparte în constituirea regulamentului s-a îndreptat spre comuna Șinteu, unde trăiește o comunitate de slovaci. Aici urmează să fie realizat un ghid particular. „Vrem ca identitatea slovacă a acestei comunități emblematice să se prezerve în anii următori, având în vedere depopularea zonei și transferul de proprietăți care este destul de consistent. Acest document urmează să devină cu certitudine un regulament de urbanism, pentru că avem un acord cu primăria Șinteu”, subliniază Bolojan. Președintele CJ susține că noul regulament va contribui atât la conservarea mediului, cât și la impulsionarea turismului în județ. Ghidul prevede ca parcela pe care se construiește să aibă o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați, în cazul locuințelor sau agropensiunilor, respectiv 2.000 de metri pătrați pentru hoteluri și pensiuni. Asta ar urma să împiedice o aglomerare a zonei montane. Frontul stradal va fi de cel puțin 25 de metri.
Regulament asemănător, uitat în sertare
Un regulament asemănător a fost realizat în urmă cu 13 ani, de Ministerul Turismului, regulament care nu a fost niciodată implementat. „Este o chestiune la care am lucrat împreună cu mai mulți specialiști, pentru Ministerul Turismului. Era vorba de interzicerea materialelor de construcții care nu provin din zona respectivă, utilizarea materialelor naturale, interzicerea mijloacelor de transport poluante în anumite zone și utilizarea mijloacelor de deplasare ecologice, căruță, biciclete”, declară Maria Tătar, președintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Bihor. Proiectul la care Tătar a lucrat nu a mai fost niciodată implementat. Specialiștii care au muncit atunci la proiect s-au inspirat din legislația unor țări, precum Italia sau Franța. „Sunt țări unde zona montană arată ca un loc de basm, datorită acestor reguli”, spune Tătar.
[eadvert]
Ea subliniază însă că, deși acest regulament este o necesitate, trebuie ținut cont de situația din teren. „Să ne amintim că în urmă cu ceva timp, în Arieșeni s-au vândut parcele de teren de 250 de metri pătrați. Inițiativa este excelentă și trebuie aplicat așa ceva și la noi, însă totul trebuie gândit foarte bine”, declară Tătar. Ea mai completează că, de altfel și fondurile europene care vor putea fi accesate în zona montană merg pe același principiu. Și anume, construcția unor spații de cazare gen camping sau bungalow, care să aducă modificări cât mai puține mediului înconjurător.
Trimite articolul
XSperam sa se puna in aplicare de aceasta data. Asa nu o sa mai construiasca fiecare dupa cum il tuna capul.
-
Da Dani, trebe comunismu scuze neomarxismu cat mai repede.