Fără să stea prea mult pe gânduri, Remus a decis să plătească parcarea șoferilor care urmau să fie amendați pentru că nu aveau tichet de parcare. „Voiam să plătesc pentru patru mașini, una a luat amendă, iar două persoane s-au prezentat la mașini. A mai rămas să achit parcarea pentru un singur autoturism”, a precizat Remus pentru Bihon.ro.
Acțiunea bărbatului a făcut ca un șofer să scape de amendă, după cum i-au confirmat și agenții care verificau tichetele de parcare.
Deși majoritatea trecătorilor ar fi rămas indiferenți la vederea agenților de la Serviciul Parcări, bunul samaritean își justifică gestul ca fiind „unul micuț prin care i-a făcut ziua mult mai bună unui necunoscut. Nu am nevoie de laude sau bani din partea necunoscutului pe care l-am ajutat, doresc doar ca la rândul lui să procedeze la fel”, spune Remus.
Samariteanul propune ca oamenii să fie mai uniți și să recurgă la gesturi asemănătoare mai des. „Prin această faptă, le propun tuturor să fie mai uniți, pentru că oricine putea să fie în locul acelei persoane. Este ușor să faci rău, însă să faci bine, indiferent cât de micuț este gestul pentru persoana care îl face, este un lucru măreț pentru altul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!