Colegiul Medicilor Bihor, prin reprezentanţii lui, în procent majoritar medici de familie, a postat online o „scrisoare” către şeful UPU – SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, în care noul şef CMB îşi arată gratitudinea faţă de renumitul dr. Borcea, dar în care îl şi acuză de dispreţ vizavi de unii colegi.
„În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Bihor îmi permiteţi să nu fiu de acord cu dispreţul pe care îl acordaţi unor colegi care poate timoraţi sau nu, nu au avut posibilitatea să îşi exprime în totalitate gândurile şi ideile. Dispreţuind un coleg şi insultându-i inteligenţa insultaţi practic în general întreaga masă medicală şi cu particularitate pe cei adunaţi în jurul mesei din acea zi, mulţi dintre aceia făcând parte (şi o spun în cunoştiinţă de cauză) dintre cei care v-au şi votat”, precizează în scrisoarea postată pe site-ul CMB şeful CMB, dr. Adrian Ţăgureanu.
De ce în public?
Contactat de JB. dr. Borcea a declarat că nu doreşte să facă declaraţii de presă subliniind că nu doreşte să intre în polemică cu reprezentanţii medicilor de familie ajunşi la cârma Colegiului Medicilor Bihor.
Precizăm că recent, conducerea CMB Bihor a fost preluată de către medicii de familie, de la medicii specialişti. La această oră, procentul medicilor de familie care fac parte din conducerea CMB Bihor este disproporţionat mai mare decât al medicilor specialişti. Potrivit mai multor doctori specialişti, acest fapt a fost posibil din două motive. La alegerile recente pentru conducerea CMB, medicii specialişti erau angrenaţi în majoritate în activităţile ample ale Zilelor Medicale Orădene şi nu au avut timp fizic să se grupeze pentru voturile de la Colegiul Medicilor.
Al doilea motiv este, în opinia unor medici profesori universitari o scăpare a vechii conduceri, de care s-ar fi folosit medicii de familie ca să preia şefia CMB: normativele de funcţionare CM învechite care nu ar preciza cu exactitate câţi medici specialişti şi câţi de familie sau de alte specialităţi pot fi în bordul colegiului.
Menţionăm că este poate pentru prima dată în ultimii 16 ani de zile când şeful unui organism medical îşi acuză un coleg de dispreţ într-o scrisoare online şi nu s-a mărginit la a rezolva eventuala neînţelegere ori nemulţumire în „familie” sau „faţă în faţă”.
De altfel, bihorenii probabil nu sunt interesaţi de astfel de „războaie” şi că mai degrabă ar dori să apeleze mai mult la medicii de familie şi nu să dea fuga la UPU seara, în weekend şi de sărbători la Urgenţe fiindcă unii medici de familie nu lucrează, nu răspund la telefon, nu sunt la cabinet sau nu au medic de familie. De altfel, crearea centrelor de permanenţă cu activitate non-stop în medicina primară încearcă să rezolve această sincopă – o reală şi actuală problemă în Bihor.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!