Tratamentul cu antibiotice puternice prescris la Cluj nu au avut efectul scontat, astfel că i-a fost amputata partea inferioară a piciorului, de sub genunchi. Piciorul drept cu care a înscris multe goluri pentru FC Bihor sau FC Braşov. Asta după ce înainte de Revelion i-au fost tăiate metatarsienele 4 şi 5 din cauza cangrenei. Antrenorul se află şi acum internat la Spitalul Judeţean din Oradea.
„E afectat foarte tare după această intervenţie, plânge mult. Nu-i vine să creadă că nu mai are piciorul întreg. Intervenţia a fost făcută săptămâna trecută de domnul doctor Mircea Pop. Joi o să-l externăm, iar după trei luni urmează să-i fie pusă o proteză provizorie. Dacă totul decurge normal, după încă o lună îi va fi pusă proteza definitivă”, ne-a declarat fiul său.
Fost jucător la FC Bihor şi FC Braşov, Gergely Alexandru (59 de ani) a lucrat proponderent ca antrenor la Centrul de copii şi juniori al FC Bihor şi o perioadă la Centrul de Fotbal Liberty Salonta. Printre jucătorii pe care i-a lansat se numără Claudiu Keşeru (Angers), Sebastian Achim (Gloria Bistriţa), Cristian Cigan (revenit la FC Bihor) sau Sergiu Homei (Unirea Urziceni).
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!