Se vor reabilita două magistrale de termie şi se va construi o nouă centrală electro-termică, pe gaz. Cărbunii vor rămâne doar de rezervă. Din păcate pentru Oradea, această investiţie nu ajunge pentru a rentabiliza cu adevărat veritabila gaură neagră care este CET-ul, după cum singur admitea şi primarul.
E unamim recunoscut faptul că Oradea stă pe un zăcământ important de apă geotermală. Nu se ştie însă adevăratul său potenţial, însă şi cei mai pesimişti spun că apa termală ar putea asigura măcar 30-40% din necesarul termic al oraşului. Alţii sunt convinşi că toată Oradea „pluteşte” pe apa fierbinte ce ne-o dă natura.
Ieri, preşedinţii asociaţiilor de proprietari din Ioşia Nord, ce se încălzesc ieftin cu geotermie, s-au arătat revoltaţi de iniţiativa administraţiei Bolojan de a-i transfera la CET şi, astfel, de a le mări considerabil facturile la încălzire.
Luni, ecologistul Horea Vuşcan a organizat o conferinţă de presă la care au participat mai mulţi preşedinţi de asociaţii ale locatarilor din Ioşia Nord. Subiectul conferinţei a constat în condamnarea intenţiei municipalităţii de a da CET-ului monopol pe piaţa de transport şi distribuţie a energiei termice în Oradea.
Până pe 1 august 2011, Transgex va trebui să-şi transfere clienţii către Electrocentrale Oradea. Compania ce extrage apă geotermală nu pierde. Pierd, în schimb, oamenii, care de la 103,5 lei plătiţi pentru o gigacalorie Transgex-ului, vor plăti gigacaloria CET-ului cu 192 lei, după 1 august. La fel ca marea majoritate a orădenilor, racordată la sistemul de alimentare centralizată. Astfel, toţi orădenii racordaţi la sistemul centralizat vor plăti un preţ unitar de referinţă – cel al CET-ului.
Vuşcan a încercat să demonteze argumentele Primăriei, cum că Legea 325/2006 ar cere licenţierea unui singur operator pe reţeaua de transport şi distribuţie centralizată a oraşului. „În cazul producerii de energie termică în cogenerare sau de mai mulţi producători într-un sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), pentru activitatea de producere a energiei termice se pot elibera licenţe separate, iar pentru celelalte activităţi aferente serviciului public de alimentare cu energie termică se eliberează o singură licenţă”. E articolul 17, al. 2 din Legea 325/2006, articol invocat de Primărie, prin intermediul Biroului de Presă, pentru a justifica transformarea Transgex în simplu producător de energie termică şi desemnarea CET-ului ca unic operator de transport şi distribuţie.
„Unde scrie de monopol?”
Luni, Horea Vuşcan s-a arătat convins că Primăria „a interpretat eronat” articolul în cauză şi că de fapt s-ar putea acorda licenţe pentru producţie şi distribuţie, la pachet. „De altfel, toată legea se orientează spre crearea de pieţe libere şi restrângerea ariilor de monopol”, a declarat Vuşcan, citând articole din lege care să-i susţină teza. „Spuneţi-mi, unde scrie în această lege că trebuie să existe monopol? De ce Distrigaz-ul poate şi alţii nu pot?”, s-a întrebat Vuşcan, precizând că legea respectivă face referire la preţuri unitare doar „în condiţii similare de furnizare”. Aşadar, spune militantul verde, „nu scrie nicăieri că e vorba despre preţuri unitare la nivel de oraş”.
Dincolo de aceste aspecte, Horea Vuşcan susţine că se impunea şi organizarea unei licitaţii pentru stabilirea unui operator unic pe Oradea şi pare dispus să meargă până în pânzele albe, alături de cele 8.000 de familii din Ioşia Nord, afectate de decizia Primăriei.
Se va sesiza Prefectura şi se studiază şi varianta acţionării în judecată a municipalităţii de către orădenii ce se încălzesc acum pe apă geotermală, a arătat cel care a dat în judecată CET-ul şi pentru poluarea cu cenuşă din luna februarie.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!