Cu această ocazie s-a realizat şi completarea biroului, iar George Tătar, copreşedinte TNL Oradea şi membru în Biroul Politic Naţional al tinerilor liberali a fost votat vicepreşedinte al Biroului Naţional de tineret de către colegii de birou. George Tătar a fost ales membru al Biroului Politic Naţional al TNL în urma alegerilor din 2013 şi a rămas membru şi în noul birou reunit anul trecut între TNL şi TDL, după fuziunea celor două formaţiuni politice.
Proaspăt ales vicepreşedinte al TNL, George Tătar va fi responsabil la nivel naţional de Departamentul de Politici pe Justiţie şi Drepturi Cetăţeneşti, transmite PNL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!