„Momentul întâlnirii noastre rămâne memorabil, am putea spune, providenţial, pentru că astăzi se îndreaptă vertiginos spre celebritate, va fi greu ca publicul să-i reziste, va sparge tiparele, va smulge zâmbete şi aplauze, va zdrobi inimile fetelor şi va obţine ceea ce îşi doreşte cel mai mult…faima “, spunea profesoara Valeria Dinu Mişcuţia. Colaborarea cu compozitorul Mihai Alexandru l-a convins că „Al Mike e stilul meu”.
Îi place să fie în prim plan şi ştie cum să facă asta. Este o apariţie. Fermecător, cool, simpatic, spontan. A fost prezent la Next Star şi chiar dacă nu a fost câştigătorul ediţiei, ar putea fi preferatul publicului. Pe rând, CRBL, Alina Eremia, Pepe au fost cuceriţi de conversaţia pe care au avut-o cu cel care îi place să-şi spună Don Mario.
La Next Star a interpretat piesa lui Puya şi a lui don Baxter „Bagă bani”. Mario e pasionat de tenis de câmp, de jocurile pe calculator, de tehnică, dar şi de fotbal. Fiindcă l-a uimit pe prezentatorul Dan Negru cu cunoştinţele lui despre „sportul rege” a decis să-i facă o surpriză: Ianis Hagi, idolul său, fiul „Regelui fotbalului” i-a transmis, într-o înregistrare că e alături de el şi că îl susţine în demersul său de a deveni un star.
Citiți principiile noastre de moderare aici!