Premiera lunii martie a Teatrului Regina Maria este spectacolul „Genul acuzativ, text și regie: Mimi Brănescu. Este o tragicomedie, un episod desprins din viața de zi cu zi a unei familii obișnuite.
Mimi Brănescu este actor, dramaturg, scenarist și regizor de teatru. A studiat arta actorului, clasa Olga Tudorache, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” – Bucureşti, promotia 2000. Mimi Brănescu este creatorul serialului de comedie „Las Fierbinți”. În spectacolul dela Oradea apare în dublă ipostază, cea de dramaturg şi cea de regizor.
Scenografia spectacolului este semnată de Oana Cernea, care se află la prima colaborare cu regizorul Mimi Brănescu, iar light design-ul și muzica originală îi aparțin lui Șerban Ionescu.
Din distribuție fac parte actorii: Denisa Irina Vlad (Lena), Gabriela Codrea (Marina), Ioana Dragoș Gajdo (Cati), Adela Lazăr (Tania), Sorin Ionescu (Anghel), Richard Balint (Ionel) și Pavel Sârghi (Marius).
„După moartea soțului ei, Marina pornește hotărâtă să se răzbune pentru fiecare nedreptate pe care a suferit-o din partea celor apropiați de-a lungul timpului. Istericale, deziceri, răbufniri, secrete dureroase se dezlănțuie furtunos și întorc totul pe dos. Nimic nu e uitat și iertat. Orice greșeală se consemnează și penalizează. Situațiile create și dialogurile dinamice sunt de un umor nebun, personajele se eliberează de formalități și fățărnicii, dar scot la iveală grave imperfecțiuni de caracter și ridică întrebări serioase cu privire la relațiile de familie”, scrie în descrierea secretariatului literar al Teatrului.
„Cu fiecare personaj, scotocești mai adânc în tine. Uneori tulburi ape adânci, aparent liniștite. Asta face Marina. Marina, care e o rană cu coaja ruptă, niciodată vindecabilă. Nu știu din ce cotloane ale sufletului lui sau ale omenirii a scos-o Mimi, dar și acum sunt perplexă de mirare! Admir fiecare personaj, fiecare vorbă, de parcă ar fi copiii mei premianți la Olimpiadele de peste hotare!
Mimi Brănescu mi-a oferit o excursie cu plata nu în rate, ci în emoții, pe o platformă de foraj în largul oceanului! Păi, de câte ori în viață primești o ofertă din asta?!”, spune actriţa Gabriela Codrea despre personajul său, Marina.
Pentru că Oradea a reintrat în scenariul galben și se joacă la 30% din capacitatea sălii de spectacol, „Genul acuzativ” va avea trei reprezentații consecutive cu titlu de premieră: vineri, 5 martie, sâmbătă, 6 martie și duminică 7 martie, de la ora 18:00, la Sala Mare. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!
Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului miercuri, joi și vineri între orele 14:00 – 19:00 sau sâmbătă și duminică între orele 16:00 – 19:00. Puteți achiziționa bilete și cu o oră înainte spectacol sau online pe www.eventim.ro. Pentru informații suplimentare și rezervări de bilete puteţi suna la telefon 0359 452 324, sau scrie la adresa de e-mail rezervari@teatrulreginamaria.ro.
Spectatorii care nu reușesc să ajungă la primele trei reprezentații au posibilitatea să vadă spectacolul duminică, 28 martie, de la ora 18:00, la Sala Mare.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!