Pe 4 decembrie 2009, Strava afirma în interviuri date presei centrale că i s-a mai propus gradul de general, în urmă cu zece ani, în cursul anchetei care viza frauda FNI şi pe Sorin Ovidiu Vântu. „Mai mult decât atât, ministrul de interne Dudu Ionescu şi secretarii de stat de atunci chiar mi-au arătat actele deja pregătite pentru propunerea de avansare ca general”, ne-a declarat ieri Dumitru Strava. Acesta însă nu a ezitat să-l aresteze pe Camenco Petrovici iar propunerea de avansare a căzut.
Totodată, Strava a dezvăluit că din toată cariera de poliţist cea mai mare „bălăcăreală” a primit-o de la ministrul Dudu Ionescu fiindcă l-a dat în consemn la frontieră pe Sorin Ovidiu Vântu, în anul 2000, în urma probelor care le strânsese în dosarul FNI.
„Dudu Ionescu m-a ameninţat că mă dă în judecată fiindcă am dezvăluit public poziţia sa faţă de o fraudă uriaşă, în care o mână de oameni au lăsat fără nimic 330.000 de investitori FNI. Iar acum noi toţi îi despăgubim pe investitorii FNI din bugetul public. Aşa ceva nu se poate pomeni, este incredibil. Nici un stat nu poate garanta pentru un fond privat de investiţii. Am găsit şi am pus la dosar contractul de garantare de către CEC a acţiunilor FNI, semnat complet ilegal de Camenco Petrovici şi de Ioana Maria Vlas. Mai apărea o semnătură de aprobare, pe care fostul ministru de finanţe Remeş nu a recunoscut-o”, ne-a reamintit ieri generalul Strava.
Potrivit fostului şef al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române, ancheta în cazul FNI poate lua o nouă turnură după iminenta extrădare a lui Nicolae Popa.
„Popa, ca fost director al Gelsor, este un martor cheie, cea mai esenţială cheie pentru a-l trage la răspundere pe Sorin Ovidiu Vântu. Prin Popa şi prin Maria Vlas, care urcase valoarea acţiunilor FNI până în slăviu, Vântu a scos din fond aproape o mie de miliarde de lei vechi. Aceşti bani sunt plătiţi acum păgubiţilor din banii tuturor românilor. E inacceptabil ca Statul să acopere o pagubă dar fără a trage la răspundere păgubitorul”, a mai punctat Dumitru Strava.
Potrivit interlocutorului nostru, faptele nu sunt atinse de prescripţie astfel că ancheta ar putea fi relansată prin declaraţiile lui Nicolae Popa, dispărut din ţară la scurt timp după începerea anchetei.
„Şi procurorul general Codruţa Kovesi a fost întrebată de ziarişti, şi a spus că este posibilă reluarea anchetei după extrădarea lui Popa. Recent l-au avut în arest pe Vântu pentru banii trimişi în Indonezia. Trebuie însă să fie tras la răspundere şi pentru fraudarea fondului”, a subliniat Strava.
Când Strava a fost mutat de la Bucureşti ca adjunt al Poliţiei bihorene, în 2001, ancheta era într-un stadiu avansat, toate expertizele financiare fiind finalizate. Ulterior însă, ancheta a trenat.
O posibilă explicaţie a oferit-o tot Strava, şi anume că Vântu a sponsorizat atât CDR cât şi PSD.
Practica, Strava a mai apreciat însă că din puterea de atunci doar Mugur Isărescu şi fostul preşedinte Constantinescu „aveau interesul să se facă lumină”. Dealtfel, la cererea lui Isărescu, Strava a verificat şi constatat că toţi şefii filialelor FNI din ţară, cu excepţia a două judeţe, au fost ofiţeri de securitate înainte de 90.
Locotenentul lui SOV, spre extrădare
Nicolae Popa va fi extrădat în România în luna decembrie, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Poliţiei indoneziene, Iskandar Hasan, pentru ziarul Jakarta Globe. Popa a fost condamnat în România, în lipsă, la 15 ani de detenţie, pentru infracţiuni economice. Şi a fost reţinut la Jakarta pe 2 decembrie 2009.
„Am acceptat să-l extrădăm pe Nicolae Popa, în cadrul unei discuţii între şeful Poliţiei indoneziene, generalul Timur Pradopo, şi ambasadorul roman Gheorghe Vilcu” a spus Iskandar Hasan.
Preşedintele indonezian şi Ministerul indonezian al Justiţiei şi Drepturilor Omului au aprobat în septembrie, extrădarea lui Nicolae Popa, la cererea autorităţilor române.
Având în vedere că Indonezia nu are un acord de extrădare cu România, mai trebuie doar ca o instanţă indoneziană să se pronunţe definitiv în legatură cu extrădarea.
„Primul proces a avut loc la o instanţă districtuală din Jakarta. Al doilea proces a avut loc pe 29 noiembrie, întrucât instanţa a avut nevoie de un translator”, a mai precizat Iskandar.
În prezent, Popa este internat în Spitalul Poliţiei indoneziene, pentru gastrită acută. În ciuda acestui fapt, Popa a fost fotografiat la intrarea în instanţa indoneziană fumând ori fumatul este strict interzis la suferinzii de gastrită.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!