Generalul Oprea revine pe scena politică și atacă alegerile europarlamentare cu două figuri ilustre ale sportului românesc. Doi steliști, Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, vor să cunoască Europa la ea acasă, în hemiciclurile de la Bruxelles și Strasbourg, după ce au fost, în trecut, senatori UNPR!
Cere prezumția de nevinovăție
Achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul morții polițistului motociclist Gigină, acum generalul Oprea a revenit în politică, direct în jilțul de președinte al UNPR. Un partid care, după retragerea sa din Guvern, din Parlament și din politică, în 2015, s-a prăbușit.
„Obiectivul nostru strategic este să luăm peste 10% la alegerile locale și generale de anul viitor”, anunță Gabriel Oprea, prezent joi în Băile Felix. La Sânmartin, Oprea îl are pe viceprimarul Ștefan Pătroc, membru UNPR din 2010 încoace și, în prezent, președinte al unei filiale județene aflate în reorganizare.
„În noiembrie 2015, UNPR avea peste 12% din preferințele electoratului, iar eu personal aveam 32% din încrederea românilor. Dar am avut parte de dosare politice. Deși era o guvernare Ponta bună, obiectivul a fost să plecăm de la guvernare”, consideră Oprea, care evidențiază sentința ÎCCJ ce îi este favorabilă, în sensul în care Curtea a constatat că moartea polițistului motociclist „nu are legătură cu sarcinile mele de serviciu”.
În ceea ce privește referendumul pentru Justiție anunțat de președintele Iohannis, Gabriel Oprea afirmă că „aceasta este competența președintelui și vom merge la vot”. De altfel, Oprea este pentru o Justiție fără abuzuri.
„Am încredere în Justiție. De aceea mi-am dat demisia din funcția de vicepremier și din Senat, în ciuda unui vot favorabil. Era ceva fără precedent să pleci de la guvernare că ai stat pe bancheta din spate a unui autoturism. Și în Justiție, prezumția de nevinovăție trebuie să fie coloana vertebrală”, e de părere fostul demnitar.
Se țin partid de patrioți
„Suntem un partid de patrioți români, serioși, nu am trădat pe nimeni. Nimeni nu poată să spună despre Oprea că nu își iubește țara. Au venit spre noi foarte mulți militari, polițiști. Avem 800 de membri în Bihor, și trebuie să ajungă la 10.000. Avem foarte mulți militari și rezerviști care ne vor vota”, consideră Oprea.
La nivel național, Oprea susține că sunt peste 150.000 de membri „și peste 50.000 veniți înapoi în ultimele șase luni”. Despre actuala guvernare, fostul ministru de Interne și al Apărării spune că „este nevoie de mai multă predictibilitate”.
UNPR se ține un partid de patrioți, cu doctrină politică de centru-stânga și afirmă despre partidul lui Ponta, Pro România, că „în ofertele lor copiază proiectul UNPR. Încearcă să copieze acest patriotism dovedit al UNPR. În schimb, e greu să copieze faptul că nu am trădat pe nimeni, nu am vorbit de rău foștii colaboratori”.
Pensii și salarii
Ca ofertă electorală, UNPR propune ca pensia minim garantată în România să ajungă la 200 de euro, conform necesităților transmise de INS. De asemenea, UNPR militează pentru drepturile rezerviștilor, Oprea subliniind că aceștia reprezintă „coloana vertebrală a statului român”.
Statul român modern s-a creat pe sacrificiul de sânge al Armatei Române. O altă ofertă este „mărirea salariului minim net cu cel puțin 200 de lei lunar, prin eliminarea impozitului pe salarii și reducerea CASS de la 10% la 5%”, se arată într-un document pus la dispoziție de președintele UNPR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!