În vreme ce părţi din harta ţării se colorează, de vreo două săptămâni, în galbenul codului de ninsori şi viscole, abia acum simt orădenii prima atingere a iernii. Timidă, şi aceasta. După o noapte de ninsoare, oraşul s-a trezit duminică dimineaţa cu bună parte dintre arterele principale deja curăţate. „Se circulă absolut normal pe toate străzile”, ne-a spus dispecera de la City taxi, după ce şi-a consultat colegii aflaţi în trafic.
Indiferenţi la neajunsurile pe care le-ar putea provoca iarna, cei mai fericiţi beneficiari ai iernii umpluseră până la amiază, oraşul cu oameni de zăpadă, cu mesaje şi forme dintre cele mai diverse.
În trafic matinal
Zorii zilei de duminică i-au prins pe şoferii RER Ecologic în oraş, la volanul maşinilor de serviciu. Utilajele de deszăpezire au ieşit pe poarta operatorului şi au intrat pe trasee conform graficului de urgenţe stabilit cu primăria – prima dată străzile principale, podurile şi intrările în oraş şi apoi restul. „S-a ieşit la deszăpezire pe la patru și un sfert, duminică dimineaţă. Am scos 24 de maşini cu plug şi cu antiderapant, nu s-a ieşit pentru transportul zăpezii, că nu era cazul. Doar de pe Corso am încărcat şi am dus grămezile de zăpadă”, ne-a spus Ionel Ban, director de producţie în cadrul Rer Ecologic.
Acţiunea de duminică a avut o mică repetiţie şi la începutul săptămânii trecute când, din cauza lapoviţei abundente şi a îngheţului, s-a intervenit cu maşinile care împrăştie materiale antiderapante.
Frig sec
„Prognoza meteo anunţă multe zile cu temperaturi negative dar cu puţine precipitaţii. Asta înseamnă că acum vom lucra ca să terminăm de curăţat cât mai multe străzi pentru că, dacă îngheaţă, ne va fi mai greu”, spune Ban.
Încă din toamnă, RER şi-a prezentat baza de autospeciale cu care luptă contra efectelor iernii în oraş. În faţa unei comisii din care făceau parte trimişi ai Primăriei şi Poliţiei Rutiere au fost aliniate cinci autospeciale Unimog cu tracţiune integrală echipate cu plug şi „sălăriţe” pentru antiderapante, 17 maşini dotate cu plug, două tractoare plus alte opt autospeciale pentru încărcarea şi transportul zăpezii.
Prin judeţ
Precum în Oradea, aşa şi prin judeţ… Conform Consililui Judeţean (CJ), utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile judeţului la ora 4:00, în zorii zilei de duminică. „Toate drumurile sunt practicabile, se intervnine peste tot în judeţ. Utilajele de deszăpezire au ieşit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 4 şi au lucrat non stop până acum”, ne-a spus Filip Cheşeli, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul CJ, duminică, în jurul orei 14:30. Efectul muncii lor l-au constatat petrecăreţii întârziaţi, reveniţi acasă duminică şi se va putea cuantifica în raportul poliţiei rutiere refetitor la tamponările auto din weekend.
„Sunt pe drumurile din judeţ 36 de utilaje, de la cinci firme cu care CJ are contracte pentru deszăpezire”, a precizat acesta. Acestea sunt Săgeata Prod, pentru zona Marghita, Via Vita pentru zona Aleşd, Drumuri Bihor pentru zona Beiuş, Dumexim pentru zona Oradea şi Extracom pentru zona Salonta.
Directorul spune că, conform convenţiei cu operatorii de deszăpezire, maşinile de deszăpezire trebuie să lucreze până duminică seara, pe la orele 10:00, 11:00 şi apoi trebuie să iasă din nou pe străzi, în zorii zilei de luni, pe la ora 4:00 am.
Oameni de zăpadă
Indiferent de vârstă, jocul cu zăpada rămâne o plăcere a iernii, atât pentru copii cât şi pentru părinţii „înhămaţi” la sănii. Duminică, înainte de amiază, parcurile 1 Decembrie şi Libertăţii se prezentau ca terenul perfect de joacă: alei curăţate, cu zăpadă din belşug pe „spaţiile verzi”. De altfel, de bună dimineaţa zona a fost populată de arătări de zăpadă, cu forme şi decoraţiuni dintre cele mai diverse, în funcţie de fantezia autorilor şi moda impusă de filmele pentru copii. Pinguinii şi „Olaf”-ii au fost vedetele acestui debut hibernal în centrul Oradiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!