În ședința Consiliului Județean de joi, aleșii județului vor avea de votat perimetrele pentru care instituția se va implica în atragerea de fonduri europene pentru înființarea de rețele de gaz. La nivel național, este disponibilă o axă de finanțare dedicată construirii de noi rețele noi de gaz, în cadrul POIM, cu termen limită de depunere a proiectelor în data de 17 decembrie 2020.
[eadvert]
Bugetul liniei de finanțare este mai degrabă mic – 236 milioane euro, valoarea maximă per proiect este de 25 milioane euro.
Ilie Bolojan, președintele Consililui Județean Bihor spune că au fost alese patru zone care vor fi prinse în aceste proiecte, în funcție de punctajele maxime pe care le-ar putea întruni, în funcție de criteriile de acordare a finanțării.
Un criteriu important este numărul de gospodării active din perimetru – minim 1000 de gosopodării, dar punctajul maxim se acordă dacă perimetrul conține peste 3000 de locuințe active. „Pentru eficiența proiectului este bine să mergi în aglomerări mai mari”, zice Bolojan. O altă condiție: costul de racord pe locuință să fie cât mai redus, adică densitatea de locuire să fie mare și peste 60% din locuitori să se lege la gaz.
„Analizând aceste situații am luat decizia să ne implicăm, și scanând județul, am aflat patru zone care se pretează la puncajele maxime: în Zona Metropolitană Oradea avem localități care se pretează – Sânmartin, Paleu, Oșorhei și Nojorid. A doua zonă cu punctaj bun este Aleșd – Aștileu – Țețchea, pentru că aceste comunități au densități bune de locuire și au și doi consumatori industriali mari”, zice președintele.
Pentru această zonă, anul viitor, Transgaz va investi în extinderea magistralei de gaz. A treia zonă identificată este din Nord – Săcuieni – Diosig, cu densitate bună și economie activă, mai ales pe profil agricol. Și pentru această zonă e nevoie de conectare la rețelele Transgaz.
O a patra zonă pe care o vor avea de votat aleșii joi este cuprinsă între Ștei și Beiuș, fără aceste localități. La Beiuș nu ar fi fezabil pentru că urbea se încălzește pe geotermal iar Șteiul are în derulare propriul proiect pentru rețeaua de gaz. Între satele prinse în acest perimetru – Rieni, Drăgănești sau Lazuri de Beiuș.
Bolojan spune că avantajul acestor proiecte este că se suportă inclusiv costul racordului care ar reveni proprietarilor. CJ se va implica cu cofinanțarea, cu asistența tehnică, și cu realizarea documenațiilor și eliberarea avizelor.
Mesajul lui Bolojan pentru cei lăsați afară din aceste perimetre: cele patru zone vor fi, astfel, patru capete de pod de unde, în etapa următoare se vor extinde rețelele din aproape în aproape.
Trimite articolul
Xn-ar trebui sa fie criteriul cretin legat de numarul de locuitori, toti cetatenii judetului au nevoie de gaz nu numai uat-urile mai bogate, dimpotriva cele bogate se pot descurca singure sa-si bage gaz pe cand cele mai sarace nu au nici o sansa.
-
De acord, toti cetatenii judetului au nevoie de gaz, dar, din pacate, fondurile nu sint infinite.
Asa ca se implementeaza mai intii proiectele cele mai eficiente economic: impact maxim cu eforturi minime, ceea are bun simt economic si ingineresc.
Faptul ca bransarea individuala e inclusa este un plus.
Saracul stei el deruleaza proiectul pentru gaz din 2003 incoace cu perspective de derulare pana in 2033
la mai multe gramezi de lemne intre blocuri……
Pretul gazului poate fi manipulat ulterior de companion, viitorul este in energia verde (nu ma refer la hotii de la afm). Pompele de caldura for fi cele mai populate.
oare Paleu insemna si Saldabagiu?
Pentru cei care afirmă că în Beius Nu este fezabila investiția ii invit sa se încălzească cu geotermala cand afara sunt minus grade si pompele principale nu mai funcționează, sau sa faca o vizita la școli și la spitale.
De factura nici nu mai vorbesc.
Si oare municipiul Oradea se va conecta la gaz in totalitate
Câte turbo?