După ce a reuşit să se impună în cadrul filialei PNL Bihor, unde a fost votat la finalul lunii aprilie prim-vicepreşedinte PNL Bihor, deputatul Gavrilă Ghilea şi-a făcut bilanţul primei sesiuni parlamentare pe 2017. Concluzia: un bilanţ pozitiv.
„Deputatul liberal Găvrilă Ghilea figurează ca şi co-iniţiator a 20 de propuneri legislative, a luat cuvântul de 13 ori în plen, a adresat 15 întrebări şi interpelări membrilor Guvernului şi conducătorilor unor instituţii şi autorităţi din subordinea acestuia, a semnat o moţiune de cenzură şi a susţinut 11 declaraţii politice”, se arată într-un comunicat de presă al biroului său parlamentar.
Exportul lemnelor…
Ghilea îşi trece la activ propunerea legislativă pentru abrogarea celebrei Ordonanţe de urgenţă nr. 13/2017 a GuvernuluI Grindeanu, din ianuarie 2017 – pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. De asemenea, deputatul PNL aminteşte propunerea legislativă privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc, propunerea legislativă privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice, dar şi propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
„Întrebările şi interpelările parlamentare ale deputatului liberal au vizat domenii de larg interes public, precum asumarea prejudiciului produs de compania Bechtel, reglementarea sistemului de redevenţe, recuperarea contravalorii timbrului de mediu ori accelerarea înregistrării în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, iar declaraţiile sale politice au abordat teme de strictă actualitate economică, financiară, socială şi politică”, se arată în comunicatul trimis de PNL Bihor, care precizează că Găvrilă Ghilea a rămas şi în legislatura proaspăt încheiată unul dintre cei mai activi parlamentari PNL din Camera Deputaţilor, fiind printre cei mai activi parlamentari bihoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!