Într-o clădire istorică din centrul Clujului, inspirată de fiul ei Maximilan, orădeanca Laura Hizo produce la Maximilian Chocolat praline, pe care le pictează manual, şi trufe. Anul trecut, Laura a adus și în Oradea bunătățile făcute de ea, iar provocarea pe care și-a lansat-o pentru 2021 e să extindă gama de produse cu o colecţie autentic românească care să celebreze gusturi autohtone precum : soc, gutui şi nuci, destinată cadourilor cu temă de suvenir, dar şi o colecţie nouă de praline. La un an de la lansare, orădeanca estima că în urma investiției inițiale de 45 000 de euro, din care 38.000 euro fonduri nerambursabile,
[eadvert]
Maximilian Chocolat să-i aducă 90.000 de euro. Orădeanca spune că în ciuda pandemiei și-ar putea atinge acestă țintă în proporție de 70%.
Pandemia a „combătut-o” cu introducerea unor kituri de trufe, pentru cei care vor să facă trufe acasă. Ar putea produce până la 500 de bucăți de ciocolată pe zi, iar Laura spune că e optimistă că își va realiza obiectivul propus și după ce a văzut câte comenzi a primit de sărbători.
Între timp, în atelierul ei, Laura și ajutoarele ei pictează manual cu ganache preparat din ingrediente naturale: Ruby & Violetes, Peony Delight (cu ceai alb şi bujor), Intense Lime, Coffee, Clasic Gianduja (cremă de alune premium) şi Double Salted Caramel şi trufele, cu fistic, zmeură, portocale şi cocos. Ciocolatierul artizanal crede că nimic nu-i stă în cale să producă și în România ciocolată la standarde internaționale.
Venind din domeniul consultanței Laura Hizo a devenit ciocolatier artizanal după a urmat cursuri la Academia de Ciocolată Callebaut din Belgia, țară în care în urma unor vizite alături de mama ei Lucia a descoperit pasiunea pentru ciocolată, dar și urmând masterclassuri cu ciocolatieri şi maeştri patiseri. Ceea ce numește însă „întâlnire inspirațională” cu nimeni alta decât Mellisa Coppell i-a dat aripi. Ciocolatiera de renume mondial Mellisa Coppell a plecat din Columbia pentru a studia patiseria în Argentina, înainte de a ajunge la Chicago pentru a studia patiseria franceză. Una dintre puținele femei din vârful domeniului ei, Coppell a lucrat la Joel Robuchon la Mansion, un restaurant Michelin de trei stele și conducea bucătăria de patiserie la L’Atelier de Joel Robuchon din Las Vegas, este cofondatoarea unei companie de ciocolată cu ridicata în Las Vegas înainte de a-și deschide propria școală în 2016. Asemenea Laurei, Mellissa a început relația sa cu ciocolata într-un moment greu, mărturisind că a început să lucreze cu ciocolata deorece era singurul domeniu în care și-a găsit de lucru în Las Vegas într-un moment când orașul era în criză financiară. Creațiile ei i-au adus mai multe premii, printre care Chocolatier of the Year la Pastry Live Competition din Atlanta 2013 și prezența în Top Ten Chocolatiers din America de Nord în 2016.
Laura spune că în urma întâlnirii cu Mellisa Coppell a realizat că şi în România, „şi eu pot crea produse de nivel mondial, deoarece am acces atât la informaţii, cât şi la materiile prime necesare“ .Pe lângă ciocolateria din Cluj-Napoca, delicatesele produse de Laura pot fi găsite și cafenelele Ceramic Cafe din Cluj şi Bucureşti, în ceainăria Demmers din Cluj, în localuri din alte oraşe, precum şi online. Obiectivulei e să deschidă o choco-gelaterie Moritz & Maximilian. JB-V.B
Citiți principiile noastre de moderare aici!