„Din păcate pentru noi, nu este zăpadă. Au fost ceva turişti la schi şi săptămâna trecută, dar oamenii au fost nemulţumiţi deoarece au început să apară pete de pământ. Acum ne gândim să închidem pârtia dacă nu ninge, deoarece costurile sunt foarte mari. Lunar cheltuim cu pârtia 600-700 de milioane de lei vechi. Aproximativ 300 de milioane de lei costă doar curentul, e apoi administrarea, serviciile”, a spus primarul de Nucet. Ponderea cheltuielilor cu Pârtia Vârtop este importantă în bugetul celui mai mic oraş din România. De starea vremii depinde şi organizarea Serbărilor Zăpezii la Vârtop. „A intrat în tradiţie ca noi să organizăm Serbările Zăpezii la o săptămână după vecinii noştri din Arieşeni. După ce am studiat prognoza meteo, primarul de Arieşeni a spus că ar organiza evenimentul în primul weekend din martie. Noi ar urma să organizăm serbările pe 8 martie. Am văzut că prin 28 februarie se anunţă ninsori, deci am putea avea zăpadă. Acum nu ştiu ce să spun , fiindcă se anunţă şi ploi. Dacă este zăpadă, nu este nici o problemă, într-o săptămână noi putem organiza evenimentul ”, a spus primarul de Nucet.
Gata să închidă pârtia de schi
Primarul de Nucet, Costel Sârghie stă cu ochii pe prognozele meteorologice. De starea vremii depinde dacă va mai funcţiona sau nu pârtia de schi de la Vârtop.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
Citiți principiile noastre de moderare aici!