Un proiect de lege transformă investiţiile în pierderi şi e gata să-i trimită pe localnici în vremurile când se încălzeau cu lemne şi cărbune.
Dacă „Legea sisemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale” este votată, practic costurile cu încălzirea se dublează. Parlamentarul Puterii, care reprezintă zona Beiuşului, Gheorghe Bogdan a declarat pentru Jurnal bihorean ce implică intrarea în vigoare a acestei legi.
„Chiar azi – luni, 30 octombrie- voi avea o întîlnire cu Ministrul Economiei. Voi avea şi o intervenţie în Parlament în care voi sublinia că apele geotermale nu pot avea acelaşi regim ca şi petrolul , ca şi apele minerale. Nu poţi duce apa geotermală să o vinzi în America! Apa geotermală este o alternativă ecologică de încălzire”, a argumentat parlamentarul.
Investiţii transformate în pierderi
Beiuşenii sunt în stare de alertă din momentul în care au aflat că preţul apei geotermale ar putea exploada, ca urmare a faptului că se introduce o taxa de 1 euro pe metru cub de apă geotermala.Legea se află în discuţie pe site-ul economie.gov.ro .Linkul către legile aflate in dezbatere este: http://economie.gov.ro/transp…/proiecte-in-dezbatere-publica .
În Anexa 4, la punctul d, se propune o taxa de 1 euro pe metru cub de apa geotermala. ( http://economie.gov.ro/…/Proiect%20Legea%20redeventelor%20%…). Ca urmare a acestei primejdii care îi paşte pe beiuşeni, aceştia sunt invitaţi să reacţioneze trimiţând emailuri de protest pe adresa dezbateri_publice@economie.gov.ro.
O scrisoare deschisă, la care beiuşenii sunt invitaţi să adere a fost scrisă tocmai de o beiuşeancă care trăieşte şi în oraşul natal, dar şi în America. Adriana Vesa atrage atenţia asupra pericolului, făcând o analiză a stării de fapt, dar şi a consecinţelor acestei legi.
„În Beiuş, spitalele, școlile, şi o enorma parte a familliilor care locuiesc la blocuri şi case, se încălzesc cu ajutorul apei termale, iar crearea unei taxe de 1 euro pe metru cub de apă termală la sursă, ar aduce mari daune atât bugetului local, dar mai ales miilor de locuitori care depind de apa termală pentru a se încălzi.
Oamenii din Beiuş au investit mult în sisteme de încălzire bazate pe apa termală, sperând să îşi amortizeze cheltuielile pe termen lung, dar această taxă poate să dubleze costul încălzirii caselor şi apartamentelor din Beius, astfel transformând investițiile noastre în pierderi imense.
Oamenii din Beiuş au dorit şi să aibă un oraș mai curat, nepoluat de fumul generat de încălzirea cu combustibili solizi, dar această taxa ne va trimite înapoi la anii în care fumul de cărbune şi lemn plutea pe deasupra Depresiunii Beiuş, sporind numărul de oameni cu afecțiuni pulmonare şi cardiace.
Eu personal nu sunt de acord cu taxa de 1 euro pe metru cub pentru apa termală folosită la încălzirea locuințelor. Cred că cei care au decis sa folosească surse alternative de încălzire, non-poluante, ar trebui susținuți, şi nu penalizați cu dublarea costurilor!Vă rog insistent sa trimiteți emailuri către dezbateri_publice@economie.gov.ro, către deputații şi senatorii care ne reprezintă, şi să cereți ca această prevedere să fie scoasă din lege, ca această lege să nu afecteze negativ veniturile şi sănătatea beiuşenilor”, este apelul Adrianei Vesa.
„Până aici!»
La fel de vehement este şi beiuşeanul Zoltan Kovacs, unul dintre oamenii locului care s-a bătut şi pentru realizarea lucrărilor la DN 76 Beiuş-Deva, unul dintre organizatorii mitingurilor de protest care au adus miniştri Transporturilor la Beiuş.
„Beiușul este în context național ceva similar cu zero. Se vede din textul legii pentru reglementarea redevențelor. Creșterea de 1 euro/mc la apa geotermală ar fi o catastrofă pentru tot orașul. Dar undeva trebuie trasă o linie: «Până aici!»! Nu incit, nu organizez ca altă dată, nu îndemn. Vreau să văd reacţia Beiuşeanului! După, va fi prea târziu. Alea iacta est! (Zarurile au fost aruncate!)
Pentru ca tabloul dezastrului să fie comlet, reamintim că Beiuşul- exemplu de bune practici în ceea ce priveşte valorificarea potenţialului geotermal s-ar putea vedea în situaţia penibilă de a pune sub semnul întrebării un proiect de aproximativ patru milioane de euro, care ar fi făcut din Beiuş un oraş 100% geotermal.
Ba , mai mult, aşa cum declara primarul Petru Mlendea, toată dezvoltarea Beiuşului în partea dinspre Drăgăneşti este gândită să se dezvolte în jurul conceptului de Beiuş, oraş geotermal.
Autorităţile din Beiuş se pregăteau chiar să declare Beiuşul staţiune balneoclimaterică de interes naţional, tocmai pentru a putea accesa linii de finanţare pentru marile proiecte în acest domeniu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!