În cadrul acţiunii naţionale „Tunetul”, un localnic de 35 de ani din comuna Curăţele a fost depistat şi cercetat pentru braconaj, după ce poliţiştii au descoperit luni în locuinţa sa trei arme de vanatoare şi un cerb cu urme vizibile de împuşcare. Astfel, luni, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş, alături de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Bihor, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beius, au acţionat pe raza comunei Curăţele, pentru creşterea gradului de siguranţă publică. Acţiunea a vizat şi depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală şi contravenţională.
Cu cerbul în casă
În urma efectuării a două percheziţii domiciliare la locuinţele lui D.M.A. (35 ani), din localitatea Pociovelişte, poliţiştii au descoperit un cerb comun, de aproximativ 150 kg, eviscerat, cu urme vizibile de împuşcare. Totodată, au fost găsite trei arme de vânătoare, dintre care două deţinute legal şi una împrumutată de la alt deţinător legal. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că D.M.A. nu deţine autorizaţie individuală de vânătoare pentru specia de vânat găsită la domiciliul său. Cercetările sunt continuate cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!