Primarii din cele 101 unităţi teritorial-administrative din judeţul Bihor au fost informaţi cu privire la obligaţiile ce le revin privind respectarea legislaţiei de mediu, un accent deosebit punându-se pe colectarea deşeurilor la nivelul unităţii teritorial administrative.
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor a ţinut să le reaminteasă reprezentanţilor primăriilor din judeţ că, conform legii în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca începând cu anul 2012 să asigure colectarea separată pentru cel puţin următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.
Astfel, „producătorii de deşeuri şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligaţi să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală”. Drept urmare, administrațiile locale sunt obligate să plătească o contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate prin serviciul public de salubrizare.
De asemenea, titularii pe numele cărora au fost emise autorizaţii de construcţie şi/sau desfiinţări au obligaţia să gestioneze deşeurile din construcţii şi desfiinţări astfel încât să atingă progresiv, până la 31 decembrie, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere, rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări, cu excepţia materialelor geologice naturale.
„Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a avea personal specializat pentru protecţia mediului şi să colaboreze în acest scop cu autorităţile pentru protecţia mediului şi de a verifica asigurarea, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localitaţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice”, a subliniat Florentin Muscă, comisarul-şef al GNM Comisariatul Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!