„În acest an la spectacol au participat peste 100 de dansatori de la Asociaţia Down, Centrele pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 şi nr. 3 din Oradea şi Casa Franz Max. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost: Academia de dans „Ars Nova”, Şcoala de Arte „Francisc Hubic”, Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca, Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Oradea şi Asociaţia Surzilor din Oradea”, a anunţat Lucia Ciobanu, preşedinta ADOR.
Tombolă
„În cadrul spectacolului a fost organizată o tombolă, cu 160 de bilete. Preţul unui bilet a fost de 5 lei. Toate biletele au fost câştigătoare. Premiile de la tombolă au fost, în principal, obiecte confecţionate de tinerii cu Sindromul Down în cadrul atelierelor de terapie ocupaţională. Banii adunaţi vor fi folosiţi pentru susţinerea activităţii Centrului de Zi”, a precizat Lucia Ciobanu.
Manifestarea face parte din proiectul Special Olympics of Life, implementat în acest an de ADOR şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune. Partenerii evenimentului sunt Teatrul de Stat Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor, Administraţia Social Comunitară Oradea, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” şi Celestica Oradea.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!