Comisarul şef Ioan Brândaş, adjunct al comandantului IPJ Bihor, a ţinut să accentueze importanţa campaniei «Un plus de siguranţă» şi să îndemne locuitorii municipiilor din judeţ să-i acorde atenţie. Totodată, Ioan Brândaş a subliniat că şi societăţile comerciale sau chiar instituţiile trebuie să îşi ia măsuri contra spărgătorilor. De pildă, în noaptea de 4 octombrie, sediul de pe strada Clujului al Colegiului Economic „Partenie Cosma” a fost spart, hoţii furând două laptop-uri, un umonitor LCD, un aparat foto şi patru video-proiectoare, în valoare de 20.000 lei.
Însă comisarul şef de poliţie a apreciat că cel mai complex caz de efracţie comis anul acesta în Bihor a fost spargerea apartamentului notarului Florin Pană, aflat în cartierul Nufărul din Oradea, când s-au furat mai multe arme letale. „S-a operat prin escaladare şi forţarea unui geam. Din fericire, poliţiştii au reuşit să recupereze armele”, a reamintit Ioan Brândaş. Cât priveşte suspecţii, prim-procurorul orădean Vasile Popa ne-a declarat ieri că procurorul de caz speră să soluţioneze dosarul săptămâna aceasta.
Revenind la analiza spargerilor de locuinţe, adjunctul IPJ Bihor mai precizează că hoţii vizează bani, bijuterii, echipamente electronice, scule din casele în construcţie sau chiar alimente.
Şi hoţi de cârnaţi
„Am avut bătăi de cap cu o grupare specializată, ca să zicem aşa, pe sustragerea produselor de carne din frigidere”, a surprins Ioan Brândaş „modestia” unor hoţi adaptaţi pe timp de criză.
„În mediul urban acţionează şi grupuri care vine «la pont» din alte judeţe. Am avut cazul unei prostituatre care oferea ponturi despre locuinţele vizitate de ea”, a mai spus Brândaş.
Poliţiştii au mai observat că în mediul rural acţionează şi recidivişti solitari, care îşi aleg victime în vârstă sau locuinţe ai căror proprietari sunt plecaţi în străinătate. Unii intră ziua în amiaza mare în gospodării, dacă dau peste cineva intră în dialog sub diferite pretexte, iar dacă nu, se apucă să cotrobăie.
C.H.
Au furat arme şi bani din casa unui notar
Armele notarului, găsite la percheziţii
Hotii de arme au fost arestati preventiv
Citiți principiile noastre de moderare aici!