Dacian Foncea, reprezentant al centrului medical New Medics din Oradea, a transmis presei orădene un comunicat de presă amplu (semnându-se doar cu numele, fără titulaturi), în care reclamă nereguli la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.
Chiar din titlu („CAS Bihor vă fură dreptul la sănătate”) şi încă din primele rânduri, şeful N.M. acuză CAS Bihor de hoţie, ignoranţă, abuz: „Conducerea CAS Bihor îşi bate joc de banul public şi fură dreptul pacienţilor la sănătate! Pentru cât timp, voi hotărâţi! Sănătatea noastră, a copiilor şi părinţilor noştri, este dijmuită de o şleahtă de ignoranţi, aciuaţi în fruntea CAS Bihor. În fiecare zi din ultimii doi ani, pacienţii se resemnează cu puţinul pe care îl picură conducerea CAS Bihor acolo unde nu are interes direct, dar care, până pleacă, fură astfel dreptul copiilor şi părinţilor noştri la sănătate. Nu vă cer nimic, oameni buni, ci doar să conştientizaţi cine sunt cei care vă nedreptăţesc prin împărţirea ilegală şi abuzivă a banilor care vă aparţin; trebuie să aveţi demnitatea de a vă recupera şi apăra drepturi care acum vă sunt furate”.
Despre banii pacienţilor
Dacian Foncea acuză şi abuzuri în dijmuirea banilor pentru sănătatea asiguraţilor. El spune că de 12 ani încoace, directorii CAS Bihor „fac legi proprii după care impun unilateral funcţionarea împărţirii banului public prin Strategii şi politici de contractare avizate în Consiliul de Administraţie al CAS Bihor, unde asociaţiile de pensionari şi de patroni şi-au uitat în acest for de conducere în calitate de membri, de ani de zile nişte bătrâni şi diletanţi care n-au absolut nimic în comun cu strategiile în sănătate, dar care fac o figuraţie exemplară în concurs cu conducerea CAS Bihor; spre exemplu unul din aceşti membri susţine imediat orice proiect vrea Preşedintele – Director General al CAS Bihor, numai ca nevastă-sa să fie tot secretara CAS Bihor de vreo 12 ani încoace”.
Foncea reclamă faptul că a vrut să iasă în întâmpinarea pacienţilor, tot mai săraci şi mai bolnavi şi să le ofere servicii medicale spitaliceşti mai ieftine cu 40% decât tariful maximal, dar că CAS Bihor i-a refuzat oferta: „Echipa celor trei directori descrişi mai sus nu şi-a dat seama după 2 ore şi jumătate de discuţii că eu nu am promovat această ofertă cu scopul de a-i pune pe ei la încercare, ci am susţinut aceste tarife unitare pentru spitalizarea de zi ca să îngrijim cu 40% mai mulţi pacienţi în spitalizarea de zi… Nu au acceptat tariful redus cu 40% pentru anumite servicii medicale de spitalizare de zi în specialităţile cardiologie, medicină internă şi pneumologie, cumpărând pentru asiguraţi de la alţi furnizori, servicii similare cu 40% mai scumpe; astfel, cu 40% mai puţini pacienţi vor beneficia pentru un an de acum încolo de servicii medicale de spitalizare de zi în aceste specialităţi medicale, în mod gratuit, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate”.
Şmecherii în sănătate
Foncea face vorbire despre banul public şi sănătatea oamenilor care, în opinia lui, „sunt puse în pericol de şmecherii sistemului sanitar” şi spune că a mai demascat nereguli şi drept „pedeapsă” s-a ales cu reclamaţii la Agenţia Naţională de Integritate din partea celor vizaţi. Însă după cun an, ANI a transmis prin Raportul de evaluare nr.8363/G/II/26.02.2015 că e „absolut curat”.,
Concluzie
Ca şi conculzie, economistul îndeamnă bihorenii, spune el în baza a 12 ani de management sanitar pe care îi are ca experienţă, ca atunci când merg la spital cu copiii, cu părinţii sau cu bunicii şi li se spune că nu sunt bani pentru actul medical de care au nevoie, să ştie două lucruri. Primul se referă la conducerea CAS Bihor, despre care spune că nu luptă să atragă de la CNAS bani suficienţi, se mulţumeşte strict cu ceea ce se primeşte cutumiar de l, nu repatrizează bani conform necesarului de pacienţi, se limitează strict să execute sarcinile trasate deseori telefonic de la Bucureşti şi „să dea în luna octombrie pentru anul următor un necesar de finanţare, care niciodată nu a fost atins la contractare, aspecte despre care nu există nicio poziţie oficială publică a CAS Bihor, datorită obedienţei excesive faţă de CNAS, conducerea CAS Bihor mergând pe ideea „de a ieşi bine” în faţa şefilor de la Bucureşti”. Al doilea lucru conceput ca şi concluzie de către Foncea se referă la faptul că banii de la CNAS sunt folosiţi „ilegal şi abuziv de către conducerea CAS Bihor”.
Replica CAS Bihor
Reprezentanţii CAS Bihor au reacţionat la acuzele transmise şi, la rândul lor, tot luni, 11 mai a.c., au trimis mediei orădene, punctul lor de vedere vizavi de acuzele aduse de unul dintre furnizorii medicali ai sistemului sanitar bihorean.
În comunicatul trimis, şefii CAS spun că „personalul CAS Bihor, inclusiv conducerea precum și Consiliul de Administrație pune în aplicare în mod unitar această legislație, fiind excluse ,,anumitele legi proprii privind împărțirea banului public”, iar din 2013 şi până acum CAS Bihor a fost auditată, verificată, monitorizată atât de Curtea de Conturi cât și Corpul de Control al Casei Nationale, Corpul de Control al Prefecturii şi ca urmare nicio persoană din şefia CAS Bihor nu e urmărită penal şi nici nu s-a reţinut vreo culpă în gestionarea banilor publici.
Drept concluzie
Reprezentanţii CAS Bihor consideră acuzele ec. Dacian Foncea în măsură să „înducă în eroare opinia publică privind împărtirea banului public în sanatate fiind un atac direct si personal la conducerea CAS Bihor precum și a întregului Consiliu de Administratie al CAS Bihor. Este defapt o încercare mascată de a determina dirijarea unei mari parti din fonduri unui singur furnizor privat. Nu este prima tentativă de acest fel, încă din anul 2013 conducerea CAS Bihor fiind supusă unor astfel de practici” şi spun că îşi „rezervă dreptul de a acționa în instantele de judecată orice încercare de defaimare atat a institutiei publice cât și a persoanelor care fac parte din conducerea executivă a CAS Bihor”.
„Nulităţi profesionale”
Economistul Foncea, fost manager al fostului Spital de Pneumoftiziologie, spune despre preşedintele-director general al CAS Bihor că „ocupă acest post de mai bine de 2 ani, post pe care, atenţie!!!, i l-a dat partidul ca ajutor social; este un stomatolog pensionabil care nu a avut niciodată nimic în comun cu buna funcţionare şi gestionare a sănătăţii bihorene, …; faptele săvârşite care pot fi reţinute în responsabilitatea acestui Director sunt deja urmărite penal pentru că instituţiile abilitate ale statului au informaţii că acesta vă fură dreptul la sănătate”.
Foncea spune despre directoarea economică de la CAS, că „nu a putut face faţă concursului pentru ocuparea postului de contabil la Poliţia Comunitară, concurs la care nu a putut obţine nici măcar nota 4, cu puţin înainte de a primi această actuală demnitate publică de director la CAS Bihor, prin care asigură gestionarea unei sume anuale de mai bine de 100 de milioane de euro şi care, ori de câte ori are ocazia, se laudă prin târg cu cine este naşul ei, poate…, poate, crede ea, aşa-şi mai întăreşte sprijinul politic atât de necesar”. Ec. Foncea reclamă că directoarea economică nu corespunde profesional şi se întreabă cine e „tâmpitul” care „îşi bate joc de dreptul nostru de a ne fi administrate corect fondurile judeţene de sănătate? Pot să spun că şi faptele care pot fi puse în sarcina acestui director economic sunt cercetate penal de instituţiile statului”.
Despre directoarea cu relaţii contractuale, Foncea spune că aceasta lucrează cu „delegaţie temporară pe acest post, fără să lase însă şefia serviciului contractări din mână, pe care o ocupă de vreo 14 ani; deci ştie bine cum merg lucrurile; cel mai probabil acolo se fac jocurile în defavoarea pacientului bihorean, prin orientarea preferenţială a unor importante fonduri”. Şeful New Medics informează şi că zilele acestea această directoare participă la concursul organizat de Casa Naţională de Asigurări Sănătate pentru a ocupa definitiv postul de director relaţii contractuale, „cu scopul de a închega definitiv echipa de conducere a CAS Bihor care fură drepturile pacienţilor; cine sprijină politic o astfel de candidatură? Cine are interese să fim furaţi în continuare?”.
Economistul Foncea spune că aceste informaţii se cunosc şi că după ce le-a aflat, le-a verificat şi acum le transmite opiniei publice.
Despre şefi şi despre bani
CAS Bihor a transmis că preşedintele – director general, dr.Ionuţ Gheorghe e pe funcţie după un examen şi are contract cu CNAS, provine din sistemul sanitar privat din anul 1992, ocupând diferite funcții la organizația profesionale a medicilor dentişti şi la Colegiul medicilor dentişti (fiind președintele CMD Bh). Între anii 2008-2012, actualul şef al CAS Bihor a fost consilier județean al președintekui Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Județean., „iar activitatea sa curentă este monitorizată de CNAS prin evaluări trimestriale/semestriale/anuale conform Ordin 15/2008”.
Despre directoarea economică a CAS Bihor, Luciana Dorca, CAS Bihor a transmis că „e absolventă a Facultății de Știinte Economice Babeș Bolyai din Cluj Napoca, promoţia 1987, ani în care intrarea și absolvirea unei facultăți erau condiționate de dobândirea unor cunoștințe solide”, a lucrat ca şefă într-o companie multinațională în funcții de conducere până la momentul în care compania și-a mutat structurilre de conducere la București. CAS Bh neagă faptul că directoarea economică ar fi picat examenul de intrare la Poliția Comunitară în 2009 şi explică prin faptul că „examenul a fost suspendat în timpul desfășurării, fără să se admită sau să se respingă pe cineva”. Dorca are cursuri potuniversitare în management în anul 2002 – Open University Bussines School şi acum a obținut Certificatul de atestare Europena în Sisteme Economice Contabile (SEC), la Ministerul de Finanț şi „ nu a făcut niciodată parte din vreo structură de partid, postul fiind ocupat prin concurs desfășurat în cadrul ANFP”, iar nașul ei e decedat şi a fost pensionar încă din anii 1990.
Despre directorul executiv la Relații Contractuale și directoruş executiv adjunct medic şef, CAS transmite că aceştia ocupă aceste funcții temporar, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, până la momentul ocupării acestora prin concurs. Cât despre componenţa Consiliului de Administrație al CAS Bihor, această instituţie transmite că ei sunt „reprezentanți desemnați de sindicate, patronate, Instituția Prefectului și Consiliul județean, membrii activi și nicidecum ,, nu sunt niște bătrîni și diletanți””.
Despre bani
Referitor la banii pentru pacienţi, CAS Bihor transmite că bugetul e repartizat de CNAS în baza unor criterii „bine determinate: populație, furnizori, unități sanitare cu paturi, numar medici, cazuistică si sunt excluse orice practici de tip ,,cine atrage cele mai multe fonduri”. CAS Bihor adaugă faptul că „CAS Bihor repartizează fondurile alocate de CNAS, celor peste o mie de furnizori” şi că „urmărește accesul la o paletă cât mai diversificată de servicii medicale la toți asigurații de pe teritoriul judetului, fără a face calcule de profitabilitate a unor furnizori”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!