În premieră, CJ Bihor va acorda jumătate din suma cuvenită parohiilor ortodoxe din întreg județul pe parcursul întregul an.
Consilierii au avut de împărțit 600.000 de lei între „unitățile de cult” din județ, pe baza proporției fiecărei comunități confesionale. Această „tradiție” a fost începută în anul 2020 și de atunci se repetă în fiecare an. În 2024, fondurile au fost alocate pentru 14 parohii de diferite confesiuni: ortodoxe, reformate, romano și greco-catolice, dar și penticostale.
Președintele CJ Bihor a propus reprezentaților comunității ortodoxe ca jumătate din fondurile alocate „unităților de cult” ortodoxe, adică 150.000 de lei să fie acordată Fundației Mihai Neșu.
Prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 10/31 ianuarie 2024, prin care s-a aprobat bugetul județului Bihor pe 2024, la capitolul de cheltuieli destinate culturii, recreerii și religiei era prevăzută suma de 600.000 lei destinată susținerii cultelor din județ. Consilerii județeni au aprobat acum și modul în care se repartizează suma destinată cultelor, după cum urmează: Parohia Ortodoxă Beiuș I- 69 mii lei, Fundația Mihai Neșu- Biserica Ortodoxă Română Buna Vestire și Sf. Ioan Maximovici- 150 mii lei, Parohia Ortodoxă Română din Dobricionești- 150 mii lei, Biserica Baptistă Betel din Topa de Criș- 24 mii lei, bisericile reformate din Urvind, Uileacu de Beiuș, sat Săliște (comuna Spinuș)- fiecare va primi câte 10 mii lei, Biserica Reformată din Tinca- 14 mii lei, Biserica Reformată din Cetariu- 20 mii lei, Biserica Reformată din Ginta- 17 mii lei, Biserica Romano- Catolică Sfânta Maria- 48 mii lei, Biserica Greco- Catolică Sântandrei 2- 15 mii lei, Comunitatea Regională Penticostală din Oradea- 48 mii lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!