Alături de Ford te invităm să descoperi adevărate minuni ale naturii, drumuri faimoase sau ascunse de care până acum nu ai auzit. În fiecare săptămână îți prezentăm câte un traseu impresionant din seria drumurilor străbătute de fostul pilot de curse, Steve Sutcliffe.
Steve Sutcliffe conduce un Ford Mustang Fastback 5.0 V8 pe Transfăgărășan (România), unul dintre cele mai faimoase și spectaculoase drumuri de condus din lume. În acest capitol din seria “Cele mai spectaculoase drumuri din Europa”, Steve acceptă provocarea de a ne arăta că trecerea Transfăgărășanului este o dorință devenită realitate pentru un pasionat al condusului și o bijuterie de adăugat în portofoliul colecționarilor de amintiri unice pe patru roți.
Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Deși la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaților Meridionali moștenite dinainte de perioada comunistă (Șoseaua Alpină Novaci-Săliște ori vechea Șosea Câmpina-Predeal) sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbești Jiu-Petroșani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului “Transfăgărășanului” – un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. Șoseaua are 90 de km și este unul dintre cele mai frumoase, dar și cele mai periculoase drumuri. „Dacă ești un pasionat al condusului, Transfăgărășanul trebuie să fie pe lista ta neaparat” a declarat Steve Sutcliffe, care a acordat drumului 51 de puncte din 60, acordate pentru indicatori care includ: Factorul – Încântare, Suprafața Drumului, Accesibilitate, Ospitalitate, Scenariu, Mâncare și Băutură.
Pentru fiecare rută aleasă, jurnalistul și fostul șofer de curse a ales mașina care complimentează cel mai bine ruta, iar mașina perfect aleasă pentru Tranfăgărășan este una cu o istorie frumoasă în spate, la volanul căreia poți simți impulsurile deceniilor trecute, poți trăi emoții speciale chiar fără să pornești motorul și te face să te simți cu adevărat special. Foarte special. Este o legendă între mașini.
Mustang este alegerea perfectă atunci când vrei să spui o poveste, pentru că el însuși are în spate o poveste impresionantă, devenind icoana automobilelor de sport accesibile, reprezentând încă de la lansare un fenomen și un succes de necontestat. Până în anul 1964, nu s-a mai văzut o asemenea mașină, cu rețeta perfectă care a supraviețuit testului timpului, construită neîntrerupt de peste cinci decenii. Performanțele dinamice bune la un preț competitiv au adus sportivitatea pentru oamenii de rând, precum Prometeu a adus focul pe Pământ.
Evident, într-un mediu puternic concurențial succesul Mustangului nu a rămas neobservat de rivali care au încercat să îi copieze rețeta ce atrăgea atâția cumpărători, însă doar Mustang este legenda care a setat noi standarde și a reușit să își păstreze timp de mai bine de cinci decenii un loc fruntaș și încă rămâne cea mai vanduta masina sport din lume. Pe parcursul ultimilor patru ani , Mustang a rămas lider necontestat atât pe plan intern, dar și la nivel european și mondial.
Noul Ford Mustang vine cu un aspect mult mai atletic, este mai rapid și dispunde de tehnologii mult mai sofisticate decât până acum. Aduce note personalizate de stil și performanță special concepute pentru pasionații europeni ai acestui model, cei care apreciază combinația perfectă de stil, rafinament, performanță și istorie care a dus la perfectarea noului Ford Mustang.
Upgrade-ul noului Mustang includ: injectie directă de combustibil, duală, de înaltă presiune și injectie de combustibil de joasă presiune în port, la renumitul motor V8 de 5,0 litri. De asemenea, a crescut supraalimentarea pe motorul EcoBoost® de 2,3 litri, reducând în același timp emisiile și mai mult. Mustang este disponibil în două versiuni de caroserie, Fastback și Convertible și dispune de două motorizări, un V8 aspirat de 5,0 litri (422 CP) și un turbo de 2,3 litri (317 CP).
Un sistem de suspensii controlat magnetic, o noua consolă de bord digitală de 12’’, ce se poate personaliza și tehnologiile de condus avansate, precum Modurile de Condus Selectabile și Tempomatul Adaptiv, transformă fiecare deplasare cu Mustang într-o experiență de neuitat.
Noul Ford Mustang dispune de un nou sistem de suspensie avansat MagneRide, care oferă încredere sporită la volan și un confort remarcabil. Acest sistem monitorizează în permanență condițiile de drum și intenția șoferului, verificând și ajustând amortizoarele de până la o mie de ori pe secundă. Atunci când se selectează un mod de conducere diferit, calibrarea sistemului pentru stabilitate este ajustată automat pentru a face șofatul o experiență formidabilă, dar și sigură în același timp.
Mustang e acum dotat cu faruri cu trei bare de LED-uri pentru un iluminat precis și intens. O funcție utilă pentru deplasările de noapte, faza lungă automată comută temporar la faza scurtă când detectează trafic din sens opus, sau un alt autovehicul în față, pentru a nu-i orbi pe ceilalți șoferi. Apoi sistemul revine automat la faza lungă, oferindu-ți vizibilitate maximă. În plus, luminile de zi nu doar arată excelent, ci sunt proiectate pentru a-ți spori vizibilitatea.
Tehnologia Tempomat Adaptiv menține constantă viteza aleasă de tine, iar în cazul în care este detectată o altă mașină în față, acesta încetinește și menține distanța prestabilită, pentru a mări din nou viteza atunci când drumul este liber.
Sistemul de Asistență la Pornirea din Rampă împiedică temporar alunecarea în spate sau în față, când pornești din pantă. Sistemul funcționează prin menținerea presiunii la nivelul sistemului de frânare, pentru un interval suplimentar de 2-3 secunde, oferindu-ți mai mult timp și control când muți piciorul de pe pedala de frană pe cea de accelerație. Acest sistem este util când oprești și pornești mașina pe suprafețe alunecoase.
Sistemul de Menținere a Benzii de Rulare utilizează o cameră orientată în față, pentru a detecta daca ai ieșit accidental de pe banda ta de deplasare. Sistemul de Avertizare la Parasirea Benzii te avertizează apoi printr-o vibrație a volanului și printr-un indicator de alertă vizuală. Dacă reacționezi mai greu sau deloc, Sistemul de Asistență la Păstrarea Benzii te poate ajuta cu cuplul de direcție, să revii pe banda corectă. Această tehnologie e concepută pentru suprafețe rutiere cu mai multe benzi (precum autostrăzile), așadar se va dezactiva automat la viteze mai mici de 70 km/h, putând fi dezactivată și manual.
La poalele Munților Făgăraș, Mustang este în elementul său iar progresul făcut în materie de dinamică este uriaș. Poate fi condus rapid prin viraje, cu o ținută exemplară pe drum. Direcția este precisă, iar ambele punți oferă multă tracțiune…asta până când șoferul caută altceva. În modul Sport, sistemul de control al tracțiunii permite alunecări ale punții spate, ceea ce se transformă în adevărate glisade, foarte plăcute pentru cel de la volan, în special pentru că asistenții electronici încă mențin totul sub control. Dotările cu tehnologii de ultima oră includ și sistemul de direcție servoasistată electric (EPAS) care se ajustează automat la viteza de rulare și condițiile de drum iar la viteză redusă face ca rotirea volanului să fie mai ușoară, îmbunătățind manevrabilitatea. La viteze mai mari, când ai nevoie de mai mult control, direcția devine mai rigidă.
Atât motorul V8 de 5,0 litri, cât și motorul EcoBoost de 2,3 litri, sunt disponibile cu transmisii manuale cu șase trepte de viteză și zece trepte în varianta automată.
Sistemul de Frânare de Înaltă Performanță include etriere de frână față, cu patru pistoane și discuri ventilate, a căror performanță e legată de o serie de tehnologii electronice avansate de siguranță și asistare a șoferului. Modelul GT cu motor V8 de 5,0 litri include caracteristici superioare: Etriere frontale Brembo™ cu 6 pistoane, care „mușcă” din rotoarele de 15″ ventilate.
Cu ajutorul cutiei de viteze automate cu zece viteze, obții o accelerație de excepție precum și eficiența extraordinară a utilizării combustibilului. Sistemul de control electronic al cutiei de viteze permite setări ce optimizează performanța pentru diverse moduri de deplasare a noului Ford Mustang, iar cu ajutorul programării schimbărilor de viteză, cutia se poate adapta la condiții în schimbare și poate alege treapta de viteză corectă în orice situație: de la autostradă, la pistă de curse.
Urcarea pe Transfăgărășan este acompaniată de tunetele și pocnetele celor două evacuări care perturbă tot ce este în jur. Și nu este doar un sunet fals, deoarece motorul V8 are propria tonalitate, propria voce, care răsună în cel mai extrovertit și direct mod. Poți regla intensitatea sunetului din meniul digital de bord în patru setări: silențios, normal, sport sau pistă.
O nouă ediție specială a mașinii Ford Mustang Bullitt aduge omagii legendarului Mustang GT fastback. Ediţia specială a modelului sărbătoreşte cea de-a 50-a aniversare a faimosului film omonim în care Bullitt a apărut prima dată. Disponibil în nuanţele dedicate Shadow Black sau clasicul Dark Highland Green, Mustang Bullitt este animat de o versiune îmbunătăţită a motorului V8 de 5.0 litri. Acesta va dezvolta 464 CP şi un cuplu maxim de 529 Nm. Noua tehnologie de sincronizare a turaţiilor va oferi schimbări de viteze mai fluide şi un sunet tipic al sportivului V8 în momentul retrogradărilor de treaptă ale lui Mustang Bullitt. Sistemul audio premium B&O PLAY de 1000 W este şi el prezent în lista de elemente puse la dispoziţie clienţilor.
Tehnologiile de asistenţă a şoferului includ Sistemul de monitorizare şi avertizare pentru unghiul mort cu alertă la intersecţia cu traficul perpendicular (Blind Spot Information System with Cross Traffic Alert), care-i avertizează pe şoferi în legătură cu vehiculele detectate în zonele dificil de monitorizat cu ochiul liber sau cu ajutorul oglinzilor.
Lista de elemente disponibile standard include şi instrumentarul digital LCD de 12 inch. Acesta este identic la nivel de funcţionalitate cu cel regăsit pe noul Mustang, dar oferă un ecran de pornire unicat Bullitt. Ca un omagiu adus interiorului maşinii originale, schimbătorul de viteze are o mâner sferic de culoare albă.
Pe lângă scaunele Recaro standard, care oferă cusături de culoare verde şi funcţie de memorie pe locul şoferului, clienţii noului Mustang Bullitt pot să aleagă opţional scaunele sport din piele Recaro de culoare neagră.
Alte elemente care aduc aminte de maşina pe care a condus-o Steve McQueen sunt accentele cromate rafinate din jurul grilei şi al geamurilor laterale, dar şi grila frontală unică de culoare neagră. Atât exteriorul, cât şi interiorul sunt caracterizate de prezenţa minimală a logo-urilor şi emblemelor: doar elementul central posterior este ornat cu logo-ul Bullitt.
“Noul Bullitt este Mustang-ul meu favorit – fără dungi, fără eleroane, spoilere sau embleme”, spune Darrell Behmer, designerul-şef al lui Mustang. “Nu e nevoie să-şi anunţe personalitatea. E cool într-un mod foarte natural”.
Suspensia variabilă sofisticată Ford MagneRide este de asemenea pe lista elementelor oferite. Aceasta utilizează un fluid stimulat electronic în interiorul amortizorului pentru a răspunde în timp real la condiţiile schimbătoare ale suprafeţei de rulare, optimizând astfel ţinuta de drum fără să sacrifice confortul. Un sistem de evacuare cu valve active este oferit şi el standard, pachetul îmbunătăţind sunetul specific al motorului V8.
Mustang s-a dovedit a fi una dintre cele mai incitante mașini, cu un spirit viu, produce plăcere în orice împrejurare și are un impact vizual greu de egalat. Însă, Mustang nu reprezintă doar tipologia performanței, pentru că el este plăcut în orice circumstanță.
În acest moment nu poți achiziționa pentru aceiași bani pe care îi dai pentru Mustang, o mașină care să îți ofere mai multă fericire și plăcere la volan. Indiferent de motorizarea aleasă, te vei simți special de fiecare dată când urci la volan și de fiecare dată când îți vei privi mașina. Rețeta inventată acum mai bine de 50 de ani de primul Mustang funcționează la fel de bine și astăzi.
Descoperă și tu diferența și secretul rețetei de succes FORD pe Calea Borșului numărul 32/D, alături de dealerul tău FORD CARBENTA COM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!