Echipele mixte de control, formate din politisti de la Investigarea Fraudelor din Bihor şi Ilfov plus Garda Financiară au descoperit opt autocamioane care transportau fructe, legume, carne şi ouă. Poliţiştii au aflat rapid că beneficiarii mărfurilor sunt patru firme fantomă administrate de nişte irakieni cu sediul social fictiv judeţului Ilfov.
În camioane, oamenii legii au dat peste 108.981 kg. de legume şi fructe (banane, piersici, struguri, portocale, pere, roşii), 20.000 kg. de carne pui şi 298.080 ouă, mărfuri fără acte de provenienţă, în valoare totală de 392.000 lei. Marfa a fost confiscată iar firmele în cauză amendate cu 10.000 lei fiecare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!