[eadvert]
Varadinum Foto Club Oradea România a devenit campioană câştigând competiţia Salonului de Artă Fotografică a Fotocluburilor 2023. Salonul este organizat de 40 de ani de către Asociaţia Fotocluburilor Maghiare (MAFOSZ). MAFOSZ a fost fondată în anul 1983 şi are 110 fotocluburi membre, inclusiv din România, Slovacia sau Serbia.
„Mă bucură când fotografiile membrilor Varadinum au succes și peste hotare! Am reuşit să surclasăm cele 42 de cluburi participante şi să adunăm 207 puncte, locul 2 având doar141 puncte, şi 11 fotografii acceptate din cele 100 , locul 2 având doar 7 fotografii acceptate”, spune preşedintele Fotoclubului Varadinum, Ovi D. Pop, artistul fotograf care are peste 2.000 de premii internaţionale în 89 de ţări.
Salonul de Artă Fotografică a Fotocluburilor 2023 organizat de MAFOSZ a ajuns la a 40-a ediţie, la care au participat 42 de cluburi. Fiecare club a participat cu câte 24 de lucrări, cel mult două pe fiecare artist fotograf, care au fost jurizate în perioada iunie-iulie.
Varadinum Foto Club Oradea este fiind membru MAFOSZ de 4 ani, având în componenţă mai mulţi cetăţeni maghiari (Molnár Szilvia, Kenéz Éva, Kornel Popa Photos, Kálmán Holocsi şi Miklós Méhes) dar şi membri cu dublă cetăţenie, cum este şi artistul fotograf Ovi D. Pop.
Artiştii fotografi ai clubului Varadinum, ale căror imagini au fost selectate la salonul maghiar sunt: Plaino Marian, Claudiu Guraliuc, Ovi D. Pop, Dan Cristian Griga, Mihai Romeo Bogdan, Adela Rusu, Lazăr Constantin, Raul Ghiman, Molnar Szilvia şi Kornel Popa.
În România, pentru că nu mai există o competiţie naţională a cluburilor fotografice, Varadinum Foto Club Oradea Romania a organizat în ultimii patru ani Salonul Naţional „Fotoclubul Anului în România”, coordonat de artistul fotograf Adela Rusu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!