Incidentul a avut loc în noaptea de 15 aprilie 2024, în jurul orei 3:50, când, arătau procurorii în rechizitoriu, Feher a pornit, alături de o femeie, de la locuința unde stătea fără forme legale, în apropierea Universității din Oradea, spre strada Radu Enescu. Ajuns la destinație, bărbatul a coborât din autoturismul său și s-a îndreptat spre o mașină parcată. A spart geamul din stânga față și a aruncat combustibil în interiorul habitaclului.
A plecat din zonă, dar a revenit după o jumătate de oră. „Inculpatul a coborât de la volanul autoturismului, ținând în mână un obiect aprins pe care l-a folosit la incendierea autoturismului (…), așezându-l pe parbriz”, au detaliat anchetatorii în actul de sesizare a instanței.
După incendierea autoturismului, Feher și partenera lui au plecat spre casă. Pompierii Detașamentului 1 Oradea, care au fost chemați printr-un apel dat la ora 4:35, au stins incendiul în mai puțin de 10 minute și au stabilit că focul a fost pus intenționat, distrugând mașina în totalitate.
Interceptări, supravegheri și percheziții
Polițiștii și procurorii au început cercetările într-un dosar deschis pentru distrugere, iar două zile mai târziu cereau mandate pentru interceptarea convorbirilor și supravegherea de la distanță – foto, video și audio – a lui Ionuț Feher, a partenerei lui și a proprietarului mașinii incendiate.
În plus, procurorul de caz de la Parchetul Oradea a dispus supravegherea telefonului victimei, care primise amenințări cu moartea. Astfel, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor au ajuns la Ionuț Feher, în locuința căruia au descins pe 23 mai 2024. Alte două percheziții au fost făcute atunci în Livada și în Satu Mare, fiind descoperite atât autoturismul pe care Feher l-a folosit la comiterea faptei, cât și alte probe.
Investigația i-a cuprins și pe criminaliștii bihoreni, pe polițiștii de la Investigații Criminale Satu Mare, specialiștii Unității Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Oradea și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română și pe luptătorii de Acțiuni Speciale din Bihor și Satu Mare.
Daniel Ionuț Feher a fost reținut pe 23 mai 2024 și arestat a doua zi, fiind eliberat din spatele gratiilor la sfârșitul lunii august.
Potrivit minutei hotărârii, tânărul și-a recunoscut faptele și, pe lângă condamnarea cu suspendare, a fost obligat să muncească 100 de zile în folosul comunității. În plus, Feher trebuie să-i achite proprietarului mașinii distruse daune materiale de 7.200 de euro, iar ca să fie sigură că va face acest lucru, instanța i-a pus propria mașină sub sechestru.
Hotărârea mai prevede restituirea către inculpat a 9 telefoane care îi aparțineau și care erau ținute în camera de corpuri delicte a Poliției bihorene. În schimb, judecătorul de caz a dispus confiscarea a două dispozitive GPS de localizare mobilă. Feher mai trebuie să plătească 3.500 de lei, cheltuieli judiciare, și onorariului avocatului victimei, în valoare de 5.000 de lei.
Sentința Judecătoriei Oradea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, de oricare dintre părțile din proces, în termen de 10 zile.
Ionuț Daniel Feher a fost polițist de frontieră în Maramureș, iar din 2019 până în 2022 a lucrat la punctul de trecere a frontierei Diosig. Conform informațiilor de pe portalul instanțelor, bărbatul este judecat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Reghin, după ce ar fi fost surprins, alături de un alt bărbat, în timp ce muta 35.000 de țigări de contrabandă dintr-o mașină în alta. Avea permisul suspendat, au constatat anchetatorii, și a fost acuzat și de evadare pentru că ar fi părăsit fără drept imobilul din Oradea în care își executa arestul la domiciliu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!