Vasile Foica este licenţiat din anul 1978 în muzică, specializarea muzică instrumentală (flaut), la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi, şi, din acelaşi an a ocupat funcţia de artist instrumentist/şef partidă al Filarmonicii de Stat Oradea. Dacă în anii ’73 – ’76 a activat în grupul Miraj cu care a avut mai multe filmări la TVR, alături de colegi de conservator, a înființat grupul Ethos, cu care la Festivalul Național de Artă Studențească din 1976, desfășurat la Galați, a câștigat locul I și titlul de laureat pe țară pentru „concepție muzicală originală”.
În 1980, în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea a înfiinţat cvintetul de suflători „Vasile Jianu”, cu care a avut turnee în Ungaria (1981) şi Italia (1985). A fost din 1995 profesor al catedrei de flaut a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea.
În februarie 2010, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România i-a acordat Diploma de Excelenţă pentru contribuţia remarcabilă la dezvoltarea artei muzicale. Din 2011 până în 2019 a ocupat funcția de director artistic al Filarmonicii orădene.
„Hungarian pop & classic music from Romania” (Muzică pop maghiară și clasică din România) este primul său album de autor şi interpret. „Dragi prieteni! Diggers Factory (Franța) a pornit campania de precomandă a primului meu disc vinyl (LP) de autor-interpret, ce urmează să apară în august, cu titlul „Hungarian pop & classic music from Romania” (Muzică pop maghiară și clasică din România)”, anunţă Vasile Foica pe pagina sa de Facebook.
Călătorie muzicală
Datorită muncii neobosite a unui restaurator excelent de benzi/casete audio de la DJs Techno Conference – Brașov, Remus Miron, înregistrări din anii ’70 reînvie, printre care şi cele de pe acest album. „Apariția acestui disc se datorează în mare parte producerului Remus Miron, un tânăr domn din Brașov, care se ocupă de restaurarea înregistrărilor vechi, din anii ’70 -’80. Găsind aceste înregistrări pe o bandă pe care i-am înmânat-o, alături de înregistrări cu formația mea din anii studenției, Ethos – Iași (cu care pregătește un alt proiect), considerându-le valoroase, mi-a propus acest demers de a-l edita în format vinyl, ținând cont și de faptul că ele nu au apărut pe disc în anii de după realizarea înregistrărilor”, ne-a mărturisit Vasile Foica.
Multe piese sunt din 1977, unele compuse de Vasile Foica și interpretate împreună cu colegul său din grupul Ethos, cunoscutul toboşar Trendler József. Printre acestea: „Mondd, merre jársz = Spune-mi, unde ești”, „Tavaszi emlékek = Amintiri de primăvară (1977)” sau „Memento – Babrik József emlékére = În amintirea lui Babrik József”.
„Ceea ce sunteți pe cale să experimentați din punct de vedere sonor pe acest disc este indicativ pentru transformările muzicale care au cuprins lumea într-un moment în care trupele rock combinau muzică simfonică, jazz, blues și când muzicienii formați în mod clasic rămâneau rockeri în inima lor. Mai mult, această călătorie muzicală a fost întreprinderea unui etnic maghiar în România socialistă și postsocialistă și arată creuzetul cultural care a fost și va rămâne Transilvania. În timp ce ascultați acest portret muzical, veți auzi cât de eclectic a fost călătoria lui Foica. De la colaborările timpurii cu trupe prog, foști colegi de trupă sau ansambluri de jazz, cum ar fi Marius Popp Band & Strings, până la interpretări contemporane de piese de muzică clasică (piesa de bază a lui Debussy „Preludiu la după-amiaza unui faun”) cu Filarmonica de Stat din Oradea, acest disc este mai mult decât o mărturie pentru unul dintre cei mai realizați rockeri clasici și muzicieni de ansamblu (compozitor/interpret) din România. Este o dovadă că muzica bună nu cunoaște bariere geografice, culturale sau etnice”, scrie în prezentarea albumului istoricul şi colecţionarul Claudiu Oancea.
Muzica de pe acest disc este completată vizual de lucrările lui Barna Fazakas, pictor din Miercurea Ciuc, și completată de relatări scrise de compozitorul și criticul muzical Zoltán Boros, dirijorul Ferenc Gábor și istoricul Claudiu Oancea. Remasterizarea și producția audio aparţin lui Remus Miron.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!