Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, împreună cu Editura Eikon, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează, joi, 9 mai, de la ora 17.00, lansarea volumelor „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”, autor Traian Bodea, fost deținut politic.
[eadvert]
La eveniment vor participa: Traian Bodea, autorul volumelor, Vianu Mureșan, scriitor, Florin Tomoioagă, preot, Valentin Ajder, editor Eikon şi Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor.
Beiușeanul Traian Bodea a fost arestat la vârsta de 15 ani. Reacția de revoltă a liceanului din Beiuș a survenit pe fondul revoluției din Budapesta, care a izbucnit pe 23 octombrie 1956, când studenții maghiari au ieșit pașnicepe străzi, însă revolta lor a fost înăbușită în sânge de trupele sovietice. Tânărul a scris 14 manifeste pe care le-a lipit în mai multe locuri din Beiuș. A doua zi, pe 2 noiembrie 1956, a fost arestat, ulterior fiind condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare. A trecut prin închisorile Oradea, Cluj, Aiud, Ocnele-Mari și Mărgineni.
Lansarea celor două romane document, purtând semnătura lui Traian Bodea, „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”, va avea loc la sediul Secției Muzeului Orașului Oradea (Piața Emanuil Gojdu nr. 39-41), joi, 9 mai, de la ora 17:00. Participanții vor putea achiziționa și cărți ale editurii Eikon.
Intrarea la eveniment este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!