UPDATE: Comunicat DNA
„În cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Pătcaș Dorel, în calitate de director adjunct al D.J.A.O.V. Bihor, a primit de la un om de afaceri (administrator de fapt al mai multor firme), o sumă de bani nedeterminată și produse alimentare în valoare de 6.000 lei în schimbul eliberării unui atestat de comercializare produse petroliere pentru una dintre societățile comerciale controlate de respectivul om de afaceri.
În data de 22 septembrie 2011, inculpatul Pătcaș Dorel, în aceeași calitate, a primit de la un al doilea om de afaceri (martor denunțător în cauză), suma de 6.000 de lei prin intermediul unei rude și beneficiind de ajutorul inculpatului Șandor Florian, în scopul de a asigura protecția activității ilicite a societății comerciale administrate de acesta.
În perioada 2012 – 2014, inculpatul Pătcaș Dorel, în calitate de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Bihor, a pretins și primit de la alți doi oameni de afaceri (martori denunțători în cauză), prin intermediari, suma totală de 42.000 de euro (29.000 de euro, respectiv 13.000 de euro de la fiecare denunțător), pentru a face demersurile necesare astfel încât inspectorii care efectuau controale la societățile comerciale administrate de aceștia să nu constate aspecte penale și pentru ca aceste controale să fie favorabile societăților respective.
În cursul lunii ianuarie 2014, inculpatul Pătcaș Dorel a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 25.000 de lei (parte din suma totală de 29.000 de euro), prin întocmirea olografă a unui contract de împrumut fictiv, pretins a fi întocmit la 10 ianuarie 2013, semnat de unul dintre oamenii de afaceri și o altă persoană, cunoscând împrejurarea că suma respectivă provine din comiterea unei infracțiuni de corupție.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să a se analiza oportunitatea prezentării inculpaților Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA.
Florian Şandor, fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor, şi Dorel Pătcaş, fostul director adjunct al instituţiei, au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore de procurorii DNA Oradea. Cei doi vor fi prezentaţi vineri magistraţilor Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Dacă Dorel Pătcaş este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită, spălare a banilor şi alte infracţiuni comise în perioada 2009-2014, Florian Şandor este acuzat de complicitate la luare de mită.
Măsura reţinerii pentru 24 de ore vine la o săptămână după ce procurorii anticorupţie i-au percheziţionat biroul şi locuinţa lui Dorel Pătcaş, fostul director adjunct al inspecţiei fiscale din cadrul Finaţelor Publice Bihor şi actualul şef al Biroului Comunicare Servicii Interne din cadrul aceleiaşi unităţi, dar şi pe cel al lui Şandor, de unde au ridicat o serie de documente.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii și a Direcţiei Generale Anticorupţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!