Anunțul a fost făcut de fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, citat de Economedia.
[eadvert]
Cosma îl acuză pentru această situație pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre care susține că blochează ”cinic” lucrările la tronsonul de autostradă dintre Biharia și Chiribiș: ”Trebuia să semneze contractul de lucrări încă din vara lui 2023, după confirmarea constructorului câștigător de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Nu a vrut.
A fost nevoie ca același constructor să meargă în justiție, să ceară semnarea contractului și să câștige, ca să îl oblige pe Grindeanu să semneze într-un final contractul. Dar, pe când credeam că în sfârșit se face autostrada, a mai blocat-o odată Grindeanu. A dat ordinul de începere al proiectului tocmai în mai 2025. Adică peste un an. Pe care probabil o să îl mai amâne odată pentru 2026. Nu e grabă. Timpul trece, leafa merge. Și, cu el, și speranțele românilor că vor circula în acest secol doar pe autostradă de la București și până la Oradea”, a scris Cosma pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Economedia, perioada de 13 luni între semnarea, în primăvara acestui an, a contractului dintre CNAIR și Precon și începerea etapei de proiectare (mai 2025), se explică prin faptul că există un proces pe rol cu firma Trameco (Selina). Aceasta câștigase în 2020 contractul pentru lotul de autostradă Biharia – Chiribiș, dar compania de autostrăzi a reziliat înțelegerea în 2022.
Secțiunea Biharia – Chiribiș, o poveste încurcată
Jurnal bihorean și Bihon au relatat pe larg situația acestei secțiuni 3C2 Chiribiș – Biharia, care face parte din tronsonul 3C Suplacu de Barcău – Borș al Autostrăzii Transilvania. Lotul a intrat în șantier în 2004, dar lucrările au fost oprite în 2013.
Porțiunea dintre Chiribiș și Biharia are o lungime de 28,55 de kilometri, iar contractul de lucrări pentru această secțiune a fost reziliat de trei ori. Ultima licitație pentru recontractare a fost lansată în 2022, după ce CNAIR a reziliat contractul cu precedentul câștigător, Selina. Un an mai târziu, în vara anului 2023, a fost desemnat noul câștigător: asocierea de constructori Precon Transilvania S.R.L. – Citadina 98 S.A. Au urmat contestații, respinse de CNSC și de instanțe.
La începutul lui 2024, Precon Transilvania s-a adresat Consiliului Național pentru Soluționarea Constațiilor, cerând obligarea companiei de autostrăzii să semneze contractul cu asocierea câștigătoare. Asta după ce, anterior, firma solicitase de două ori CNAIR să stabilească o dată pentru semnarea înțelegerii. În cele din urmă, acest lucru s-a întâmplat în luna martie 2024.
Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. – CITADINA 98 S.A. are la dispoziție 6 luni pentru perioada de proiectare, 18 luni pentru execuție și 785,215 milioane de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport, pentru finalizarea lucrărilor. Pe traseul acestei secțiuni de autostradă vor fi construite inclusiv 7 poduri și 11 pasaje.
Spre granița cu Ungaria, lotul Chiribiș – Biharia se continuă cu cei 5,5 kilometri dați în trafic în 2020 între Biharia și Borș II, iar spre Cluj constructorul Erbașu a început în martie 2024, etapa de proiectare pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26 de kilometri).
CNAIR a semnat contractul cu Precon pentru lotul Biharia-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania
Trimite articolul
XApoi cu asa ministru sa mai tot votam psd
Il acuza pe timisoreanul Grindeanu ca blocheaza. Daca are dovezi, de ce nu merge in instanta ? Sau minte ?
Până o să reușească să înceapă, vor crește iar prețurile la materiale, la manoperă și luăm totul de la început ca și cu Selina. Nici în 2030 nu va fi gata acest tronson.
Potrivit Economedia, perioada de 13 luni între semnarea, în primăvara acestui an, a contractului dintre CNAIR și Precon și începerea etapei de proiectare (mai 2025), se explică prin faptul că există un proces pe rol cu firma Trameco (Selina). Aceasta câștigase în 2020 contractul pentru lotul de autostradă Biharia – Chiribiș, dar compania de autostrăzi a reziliat înțelegerea în 2022.
Nu va grabiti, ca avem timp… Pai, da, intre timp vor fi catva sute de mii (sau milioane) de ore valoroase pierdute pe DN 1… sa nu mai mentionez pe viitori morti si victime… dar sa nu ve deranjeze, e absolut okay sa va trageti de timp…
Pana cand nu iesim pe strada sa aratam ca nu suntem fraieri……….nu o sa avem autostrazi doar dupa anula 2999!!!!
Suntem pe ultmul loc in Europa la toate capitolele. Chiar nu au pic de rusine? Mergeti la vot!